Melissa Dohme, din Florida, a fost înjunghiată de 32 de ori de către fostul ei iubit, în ianuarie 2012. Ea a fost lovită cu un briceag în gât, brațe și pe față de iubitul ei din liceu. Ea avea doar 20 de ani.
Ce doi erau împreună din timpul școlii, însă Melissa a observat o schimbarea în comportamentul lui atunci când ea a început să aplice la mai multe universități.
Ea a declarat pentru BBC: „A devenit foarte gelos. Mințea în legătură cu multe lucruri și dacă îl confruntam avea un temperament exploziv.”
Melissa a încercat să se despartă de el, dar Burton i-a spus că se va omorî dacă îl părăsește.
În octombrie 2011, fiind într-o avansată stare de ebrietate, el a a avut prima ieșire violentă. Melissa a depus plângere la poliție, iar el a fost condamnat la închisoare pentru 10 ore.
Tânăra a crezut atunci că totul s-a încheiat. Însă, pe 24 ianuarie 2012, el a chemat-o la ora 2:00 noaptea să se întâlnească, pentru a vorbi despre despărțirea lor. El a promis atunci că dacă o va vedea pentru ultima dată o va lăsa în pace.
„Nu mi-am ascultat intuiția care îmi spunea că e greșit să merg. Și a fost cea mai mare greșeală pe care am făcut-o vreodată. Mi-am luat spray paralizat și telefonul să mă apăr în caz de nevoie.”, a povestit Melissa.
Melissa a mers la întâlnire și el a rugat-o să îl lase să o îmbrățișeze. Însă, în loc de îmbrățișare, el a scos briceagul din buzunar și a început să o lovească.
„Îmi amintesc că am simțit durere la primele lovituri. Apoi a început o luptă pentru a mă salva și a fugi.”, a spus ea.
„Am încercat să mă lupt cu el și l-am mușcat de mâna. Am țipat. Atât am putut să fac, apoi am căzut la pâmănt pentru că am pierdut mult sânge.”
Doi tineri care au auzit țipetele au sunat la numărul de urgențe. În acest timp Burton s-a dus la mașină pentru a lua un cuțit mai mare. Melissa a spus că avea „intenția să o ucidă”.
Poliția a sosit la fața locului și au găsit-o întinsă pe drum. A fost solicitat și un echipaj medical.
Ea a suferit un accident vascular cerebral din cauza pierderii mari de sânge și nu mai era conștientă.
Un elicopter a dus-o de urgență la spital. Medicii au spus că „a murit pe masă de mai multe ori” și a trebuit să fie resuscitată.
„Rănile mele au fost severe. Am avut craniul spart și maxilarul rupt. Și nasul a fost fracturat. Mi-a fost afectat și nervul facial, așa că am avut paralizie pe partea dreaptă a feței.”, a spus ea.
Melissa a petrecut câteva zile la terapie intensivă. Ea a avut 19 răni la cap, gât și față, și dinți lipsă.
Între timp, Burton a încercat să se sinucidă, dar nu a reușit. El a fost condamnat pe viață.
Hotărâtă să nu lase acest moment nefericit să-i conducă viața, ea a început să vorbească despre atac pentru a-i ajuta pe alții.
În cadrul unui eveniment din octombrie 2012, unde ea a ținut un discurs, l-a întâlnit pe Cameron Hill. Acum în vârstă de 41 de ani, acesta este unul dintre operatorii de servicii de urgență care i-au salvat viața.
După ce l-a îmbrățișat, cei doi au făcut schimb de numere de telefon. Ei au decis să se întâlnească, iar Melissa a dezvoltat rapid sentimente pentru el. Cameron, la rândul său, nu și-o putea scoate din cap.
Zile la rând, cei doi au continuat să se întâlnească.
Cameron a fost alături de Melissa, în august 2013, când s-a confruntat cu Burton în instanță.
În cele din urmă, relația dintre ei au evoluat rapid, până în momentul în care Cameron a decis să facă pasul cel mare. El i-a dăruit un frumos inel cu diamant și a întrebat-o dacă vrea să se căsătorească cu el. Melissa a spus ”DA” imediat.
Cei doi vor avea nunta în acest an.
„Toți oamenii care m-au salvat, de la primul ofițer de poliție până la medici vor veni.”, a spus Melissa.
„Astăzi mă simt binecuvântată. Știu că atacul a fost doar o zi din viața mea și niciodată nu mă va defini”, a spus Melissa.
Acest articol a fost actualizat la: 2017-01-19T15:26:29+02:00 15:26
Acest site foloseste cookies.
Read More