Știri

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, arestat pentru 30 de zile în dosarul Black Cube

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a fost arestat, miercuri seară, pentru 30 de zile în dosarul Black Cube, privind spionarea comunicaţiilor şi hărţuirea familiei şi a unor apropiaţi ai procurorului-şef al DNA, Codruţa Kovesi. Decizia luată de Tribunalul Bucureşti nu este definitivă, dar este executorie. Dragomir fusese reţinut, marţi, de DIICOT, informeaza news.ro.

Daniel Dragomir, fost ofiţer SRI, a fost arestat, miercuri seară, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice, instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, instigare la fals informatic, în formă continuată şi instigare la violarea secretului corespondenţei.

Decizia luată de Tribunalul Bucureşti nu este definitivă, dar este executorie. Ea poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Daniel Dragomir a fost reţinut, marţi, de procurorii DIICOT. Potrivit anchetatorilor, el ar fi luat legătura cu un reprezentant al companiei israeliene Black Cube, căruia i-a spus că vrea denigrarea unor persoane pe care le considera responsabile pentru trimiterea lui în judecată de către DNA, cerând demararea operaţiunii „Tornado”.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că pentru realizarea unui scop infracţional precis, prin intermediul unei persoane, inculpatul Dragomir Daniel a intrat în legătură cu un suspect în cauză, reprezentant al companiei israeliene cu numele de marcă «BlackCube», căruia i-a împărtăşit strategia sa şi scopul urmărit, respectiv denigrarea unor persoane pe care le considera responsabile pentru trimiterea sa în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie”, arată DIICOT.

Dragomir ar fi avut, în 1 februarie şi 16 martie, întâlniri în Bucureşti cu suspectul D. Z., împrejurări în care cei doi au discutat atât de contextul şi necesitatea operaţiunii, scopul şi presupusele persoane care stau în spatele operaţiunii şi care sunt interesate de reuşita acesteia, cât şi de natura şi toate condiţiile concrete ale operaţiunilor investigative, informative şi intruzive, inclusiv căutarea şi obţinerea corespondenţei electronice ale ţintelor, negocierea şi stabilirea bugetului, plata operaţiunii şi comisionul de succes, precum şi modalitatea de diseminare în media internaţională a eventualului rezultat, pentru asigurarea cât mai promptă a obiectivului stabilit.

„În perioada martie – aprilie 2016, la solicitarea directă a inculpatului Dragomir Daniel de demarare a operaţiunii «Tornado», din dispoziţia suspectilor D. Z. şi A. Y. şi sub coordonarea directa a suspectului G. F., inculpatul Geclowicz David, fiind în posesia unor suficiente date de stare civilă şi informaţii despre anumite persoane anume vizate, a contactat telefonic în repetate rânduri persoane apropiate şefei D.N.A., şi în continuare, folosindu-se de mijloace frauduloase («scenarii»), au reuşit să-i convingă pe aceştia să le furnizeze datele de contact ale conturilor de e-mail, date pe care inculpatul le-a pus la dispoziţia coinculpatului Weiner Ron, pentru a se continua activitatea infracţională specifică”, potrivit procurorilor DIICOT.

În continuare, Ron Weiner, introducând fără drept credenţialele celor trei titulari legitimi, le-a accesat fără drept (fără autorizarea acestora), prin încălcarea măsurilor de securitate (folosirea ID-urilor şi parolelor de autentificare obtinute şi detinute ca urmare a falsului informatic), conturile de e-mail (spaţiul alocat de furnizorul de servicii conturilor de utilizator ale clientilor).

„Datele au fost ulterior transferate în mijloacele de stocare puse la dispozitie de catre coordonatori, fiind pregătite pentru predarea către inculpatul Yossi Barkshtein. Activitatea infracţională specifică a echipei Weiner Ron şi Geclowicz David s-a realizat şi consumat pe teritoriul României, aceştia cazându-se în perioada 29.03-02.04.2016, la un hotel de pe raza municipiului Bucureşti. Urmare operaţiunilor din data de 02.04.2016, de prindere a inculpaţilor Weiner Ron şi Geclowicz David, inculpatul Yossi Barkshtein, intrat în ţară în dimineaţa aceleaşi zile, nu a mai reuşit să intre în posesia datelor confidenţiale compromise şi, aflând despre depistarea făcută de autorităţile judiciare române, în după-amiaza aceleaşi zile a şi părăsit teritoriul României pe la punctul de trecere a frontierei Giurgiu către Bulgaria, la scurt timp deplasându-se cu avionul către Marea Britanie, Londra”, au mai stabilit procurorii DIICOT.

Anchetatorii au precizat că Daniel Dragomir şi suspectul D. Z. au iniţiat constituirea grupului infracţional care „să realizeze activităţile delictuoase destinate să conducă la atingerea obiectivului proiectului, inclusiv a unor activităţi de natură intruzivă”, primul determinând demersurile infracţionale, acceptând urmările ilicite ale acestora şi mai apoi sprijinindu-le şi prin punerea la dispoziţie a unor date privind persoanele de investigat.

Acţiunea procurorilor DIICOT a fost făcută împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din DCCO-Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice şi din Poliţia Capitalei – Serviciul Grupări Infracţionale Violente. Pe anumite segmente procesuale s-a beneficiat de suportul infomativ din partea Serviciului Român de Informaţii, a precizat DIICOT.
Surse judiciare au declarat anterior, pentru News.ro, că bărbatul reţinut de procurorii DIICOT în dosarul Black Cube este colonelul în rezervă Daniel Dragomir, fost şef în Direcţia de Combatere a Terorism din cadrul SRI, trimis în judecată de procurorii DNA din ianuarie 2015, pentru trafic de influenţă, spălare a banilor, folosire de informaţii nedestinate publicităţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii şi uz de fals.

Potrivit surselor citate, fostul ofiţer SRI a fost reţinut după ce a fost audiat mai multe ore, în urma percheziţiilor făcute marţi după-amiază la locuinţa acestuia.
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă pe numele lui Ron Weiner, David Geclowicz şi Yossi Barkshtein, în dosarul privind spionarea comunicaţiilor şi hărţuirea familiei şi a unor apropiaţi ai procurorului-şef al DNA, Codruţa Kovesi. Cei trei sunt angajaţi ai firmei israeliene de investigaţii Black Cube.

Ron Weiner şi David Geclowicz au stat în arest preventiv din 3 aprilie până în 22 iulie, când instanţa le-a înlocuit măsura preventivă cu arestul la domiciliu. Din 8 septembrie, în urma unei decizii luate de Curtea de Apel Bucureşti, Ron Weiner este cercetat sub control judiciar. Pe numele lui Yossi Barkshtein instanţa a emis, în 8 august, mandat de arestare preventivă în lipsă.
Ron Weiner este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, iar David Geclowicz este cercetat pentru complicitate la aceste infracţiuni.

Potrivit DIICOT, pe parcursul lunii martie, două persoane care ocupau poziţii de conducere în cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atât în Tel Aviv, cât şi în Londra, împreună cu mai mulţi angajaţi ai firmei, printre care şi Ron Weiner şi David Geclowicz, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii mai multor infracţiuni, respectiv infracţiuni de hărţuire şi infracţiuni informatice, “constând în fapt în efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter ameninţător şi hărţuitor, producătoare de temeri, precum şi atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii credenţialelor de acces şi ulterior compromiterii de conturi de poştă electronică, activităţi urmate de violarea secretului corespondenţei, copierea şi transferul fără drept a conţinutului acestora”.

Anchetatorii au stabilit că, în cadrul grupării astfel constituite, cei doi inculpaţi aveau roluri şi sarcini precis trasate de către cei doi lideri, respectiv inculpatul Ron Weiner răspundea de partea tehnico-informatică a activităţii, deţinând cunoştinţele informatice necesare, ocupându-se de atacurile de phishing şi de compromiterea efectivă a conturilor de e-mail, în timp ce, în prealabil, inculpatul David Geclowicz era cel care răspundea de contactarea telefonică a persoanelor din familia şi anturajul persoanei publice vizate şi de obţinerea datelor de contact necesare, mai precis adresele exacte de e-mail, care în continuare formau ţinta atacurilor informatice.

În dosar au fost audiaţi la DIICOT, ca martori, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi membri ai familiei sale.
Codruţa Kovesi spunea că au fost date telefoane, insistent, către membrii familiei sale şi către prieteni apropiaţi, timp de o zi şi jumătate, dar că nimeni nu a intrat în dialog cu cei care sunau. Kovesi a precizat că nu i-a fost atacat contul de e-mail.

Omul de afaceri Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, fostul şef al Fujitsu în România au fost şi ei audiaţi, în calitate de martor, în dosarul Black Cube. Numele lui Pescariu şi Florică apar şi în dosarul de la DNA privind licenţele Microsoft, în care sunt vizaţi mai mulţi foşti miniştri.

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu

Acest site foloseste cookies.

Read More