Programul funeraliilor Reginei Ana, din data de 10 august 2016.
Update 18:05: Cortegiul regal pleaca spre Bucuresti. Corpul neinsufletit al Reginei va fi transportat de la Castelul Peles la Sala Tronului din Palatul Regal.
Update 15:30: Premierul Dacian Ciolos a ajuns la Castelul Peles pentru a aduce un omagiu Reginei Ana.
Update 14:00: Nicolae Timofti, presedintele Moldovei, a ajuns la Castelul Peles unde a depus o coroana si a aprins o lumanare in memoria Reginei Ana.
Update 10:00: Klaus Iohannis a mers la Castelul Peles pentru a transmite condoleante.
„Compasiunea si regretul meu profund pentru disparitia Majestatii Sale Regina Ana a Romaniei. Simplitatea si caldura umana a Reginei Ana, precum si exemplul personal de comportament si loialiate o asează intre simbolurile Romaniei contemporane. In aceste momente de adanca tristete, transmit condoleantele mele intregii Familii Regale. Dumnezeu s-o odihneasca in pace!”, a scris presedintele Romaniei in cartea de condoleante deschisa la Castelul Peles in memoria Reginei Ana.
Stire initiala:
„In ziua de miercuri, 10 august 2016, programul vizitei oficialitatilor pentru a transmite condoleante la Castelul Peles este urmatorul:
– Ora 10-12: Pentru reprezentantii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO si ai Organizatiilor Internationale.
– Ora 12-14: Pentru reprezentantii Institutiilor Statului.
– Ora 14-16: Pentru Institutia Prezidentiala, Presedintia Republicii Moldova, Membrii Guvernului Romaniei si Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului Romaniei si Parlamentului Republicii Moldova.
– Ora 16-18: Pentru reprezentantii Academiei Romane si Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice si ai celorlalte institutii ale Credintei.
Accesul la Castelul Peles se face pe baza listelor comunicate in prealabil Protocolului Regal de catre institutiile sus-amintite.
Publicul nu va avea acces in Holul de Onoare al Castelului Peles, pe durata sederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia. Presa va fi prezenta pe terasa din fata Castelului Peles si, in anumite intervale orare, in Holul de Onoare.
Miercuri, 10 august 2016, in cursul serii, corpul neinsufletit al Reginei va fi transportat de la Castelul Peles la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49 – 53). La sosire, va avea loc un scurt ceremonial militar si religios, in prezenta Principesei Mostenitoare Margareta si a Familiei Regale. Vor lua parte ierarhi ai Bisericii Catolice si Bisericii Ortodoxe Romane. Evenimentul va avea caracter privat. Publicul nu va avea acces in Sala Tronului. Presa va putea fi prezenta in fata intrarii principale a Palatului Regal.
Joi, 11 august 2016 si vineri, 12 august 2016, de la ora 8 la ora 22, toti cei care vor dori sa depuna flori si sa se inchine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal. Intrarea este libera. Accesul presei este permis.
Cei prezenti la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Reginei Ana, sunt rugati sa respecte urmatoarele reguli:
– Sa fie imbracati in tinuta corespunzatoare, in culori inchise.
– Sa nu poarte sacose, genti ori bagaje voluminoase, de niciun fel.
– Sa nu vina insotiti de copii sub 7 ani, nici cu carucioare de copii.
– Sa nu foloseasca aparate de fotografiat ori telefoane mobile, ori alte instrumente electronice. Fotografierea si filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei.
– Sa aiba la ei un document de identitate.
– Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi asezate in gradina din fata Palatului Regal ori pe trotuarul din fata grilajului Palatului. Personalul Casei Majestatii Sale va fi la fata locului, pentru a indruma publicul participant.
– Persoanele care vin la catafalc sunt rugate sa nu aduca volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente ori fotografii cu ei. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin posta, pe adresa Palatului Elisabeta.
– In incinta Palatului Regal, fumatul si vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.
Pe perioada accesului la Palatul Regal va functiona un post de prim-ajutor.
In ziua de sambata, 13 august 2016, la ora 10.30, in Sala Tronului va avea loc o scurta ceremonie religioasa in prezenta ierharhilor Bisericii Ortodoxe Romane si ai Bisericii Catolice. Evenimentul va fi consacrat Familiei Regale a Romaniei si Familiilor Regale straine prezente la funeralii.
La ora 10.55, sicriul Majestatii Sale Defuncte va fi asezat pe un catafalc in Piata Palatului Regal, chiar in fata palatului. Acolo va avea loc o ceremonie religioasa, in prezenta ierarhilor Bisericii Catolice si ai Bisericii Ortodoxe Romane. Accesul publicului in Piata Palatului este liber, in zonele special amenajate pentru participanti. Accesul presei este liber.
Capitala tarii noastre si Curtea de Arges vor avea primele Funeralii Regale din ultimii 78 de ani. La 24 iulie 1938, la Castelul Peles, la Bucuresti si la Curtea de Arges aveau loc funeraliile Reginei Maria a Romaniei.
La ora 11.30, sicriul va fi asezat in masina mortuara.
De la ora 11.35 la ora 12, Cortegiul funerar va merge, cu viteza redusa, pe traseul Piata Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piata Romana – Piata Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piata Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire si nu se va face slujba religioasa.
De la Arcul de Triumf, Cortegiul funerar va continua traseul, cu viteza obisnuita, catre Curtea de Arges, in intervalul orar 12 – 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogosoaia, Buftea, Titu, Gaesti, Topoloveni, Pitesti, Curtea de Arges. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul calatoriei, dar va incetini viteza in localitati.
La ora 15.00, in ziua de sambata, 13 august 2016, va avea loc slujba de inmormantare a Reginei Ana in Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Arges. Ceremonia inmormantarii va fi privata, in prezenta Familiei Regale a Romaniei si a membrilor Familiilor Regale straine, prezente la eveniment. Publicul va avea acces doar in fata portii de intrare in Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Arges. Presa va avea acces in fata Noii Catedrale de la Curtea de Arges.
Ceremonia se va desfasura in doua parti: ora 15.00-15.50, in fata Noii Catedrale; ora 15.50-16.10, ceremonia religioasa a ingroparii, in Noua Catedrala. Slujba va fi oficiata de Inalt Preasfintia Sa Arhiepiscopul Calinic al Argesului, in prezenta Inalt Preasfintiei Sale Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Romano-Catolic de Bucuresti.
Prezenta presei nu va fi permisa in incinta Noii Catedrale, nici inainte, nici pe parcursul ceremoniei de ingropare. Noua Catedrala nu va putea fi vizitata in primele 7 zile dupa inmormantare.
Carti de condoleante sunt deschise la Castelul Peles, la Palatul Regal (Calea Victoriei) si la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispozitia publicului timp de 40 de zile de la data decesului.
Mesaje de condoleante pot fi transmise online la http://www.familiaregala.ro/mesaje.”, a transmis Casa Regala.
Acest articol a fost actualizat la: 2016-08-10T18:07:28+03:00 18:07
Acest site foloseste cookies.
Read More