Gabriel Oprea și-a anunțat de curând revenirea în politică, iar acum o poză cu acesta și președintele Barack Obama a devenit virală pe Internet. Fostul vicepremier a modificat poza în Photoshop, lucru care a stârnit un val de comentarii.
Vineri, Oprea a postat o poză de la vizita lui Traian Băsescu în SUA, în 13 septembrie 2011, în care el este cel care dă mâna cu Barack Obama, și nu Traian Băsescu.
Pe site-ul administrației prezidențiale se poate observa cum în poza originală, Băsescu este cel care dă mâna cu președintele de atunci al SUA.
Gabriel Oprea a însoțit poza de următoarea descriere:
In octombrie 2015, in cadrul unei vizite oficiale la Washington DC, am semnat, impreuna cu seful Departamentului de Justitie, Procurorul General al SUA, Loretta Lynch, Acordul dintre România și SUA pentru intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave.
Acordul, necesar pentru îndeplinirea condițiilor programului Visa Waiver, a reglementat pe baze juridice, cooperarea, prevenirea, descoperirea și investigarea infracțiunilor grave, a infracțiunilor de terorism și asigurarea schimbului de informații între autoritățile cu atribuții în acest domeniu din cele două țări.
Prin încheierea Acordului, România a realizat încă un criteriu tehnic necesar pentru îndeplinirea condițiilor Programului Visa Waiver, în procesul de liberalizare a acordării vizelor pentru cetățenii români care călătoresc în Statele Unite ale Americii.
În momentul în care i s-a atras atenția că poza este modificată în Photoshop, Oprea s-a apărat, spunând: „Pres Obama a dat mina cu Basescu cu mine si Aurescu ! Este normal la Min ext sa fie cea reprez cu Basescu presedinte !”.
Ulterior, contactat de pressone.ro, Gabriel Oprea a încercat o explicație evazivă pentru acest incident.
Nu știu, am primit poza, nu știu cine e persoana respectivă (care a făcut poza -n.r)! Bănuiesc că cel care a făcut poza. Au fost mai multe poze, nu am reținut numele.
Dar am fost acolo, ia interesați-vă. Vedeți, am fost sau n-am fost? Şi credeți că într-o încăpere, când se merge acolo, se dă mâna? E ceva extraordinar?
Cei de la hotnews.ro au identificat mai multe elemente care arată clar că fostul vicepremier a modifica poza originală
1. Ceasul din fotografia MAE în care Obama dă mâna cu Băsescu este cu cifre arabe, iar în fotografia postată de Gabriel Oprea ceasul este modificat, cu alt model, fără cifre.
2. Cutele de pe sacoul lui Obama sunt la fel în ambele poze.
3. Mâna pe care o strânge Obama are degetele fix în aceeași poziție.
4. Expresia fostului președinte Băsescu este aceeași între cele două poze. În plus, reflexiile de lumină de pe capul acestuia sunt exact la fel în cele două fotografii.
5. Poziția lui Bogdan Aurescu este perfect neschimbată între cele două instantanee.
6. Fotograful oficial al Casei Albe apare fix în aceeași poziție și postură (chiar dacă acoperit de Obama în poza postată de Gabriel Oprea).
7. Forma degetului mare al mâinii este aceeași
Citește și: Cum și-a anunțat Oprea întoarcerea în politică
Acest site foloseste cookies.
Read More