Gabriela Firea a anunţat în urmă cu puţin că a fost luată decizia ca toate şcolile din Capitală să rămână închise din cauza vremii.
În ceea ce priveste programul şcolilor particulare, Gabriela Firea a anunţat că acestea vor putea să informeze părinţii despre deciziile pe care le iau.
„Am avut un comitet operativ în care am analizat informațiile de la ANM, am studiat cu responsabilitate infiormațiile și împreună cu domnul prefect, cu inspectorul scolar, am luat decizia ca scoliile să rămână închise toată săptămna, vorbim de cele din sistemul de stat. Unitatile de învățământ private își pot lua propiile decizii”, a spus Gabriela Firea.
Gabriela Firea a explicat că a luat această decizie după ce s-a consultat cu specialiștii meteorologi, cu prefectul și cu inspectorul general.
În ceea ce-i privește pe studenți și învățământul particular, unitățile respective de învățământ au libertatea de a lua propriile decizii, a spus Gabriela Firea.
Citeşte şi Cursuri suspendate! Unde nu se merge la școală astăzi
Şcolile din Bucureşti şi din mai multe judeţe din ţară vor fi închise şi marți, iar Ministerul Educaţiei a anunţat deja acelaşi program şi pentru miercuri în judeţele Brăila şi Olt.
Şcolile rămân închise şi marţi în Bucureşti şi în judeţele Dolj, Constanţa, Tulcea, Giurgiu, Ilfov, Buzău, şi Teleorman, în timp ce în Brăila, Ialomiţa şi Olt cursurile sunt suspendate atât marţi, cât şi miercuri.
Marţi nu se vor face cursuri în 17 şcoli din mediul rural din judeţul Mehedinţi şi în 14 unităţi şcolare din judeţul Călăraşi.
Orele de curs vor fi recuperate conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învăţământ, cu aprobarea inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Situaţia s-ar putea prelungi pentru toată săptămâna, dacă vremea se va înrăutăţi. Decizia de a închide şcolile încurcă însă programul multor părinţi.
Marți și miercuri, din cauza condițiilor meteorologice, cursurile din județele Brăila, Ialomița și Olt sunt suspendate integral.
Marți, cursurile sunt suspendate în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județele Dolj, Constanța, Giurgiu (cu excepția grădinițelor cu program prelungit din municipiul Giurgiu), Ilfov și Teleorman, dar și în Capitală.
Tot marți, nu se va organiza activitate didactică în 17 școli din mediul rural din județul Mehedinți și în 14 unități școlare din județul Călărași.
Școli închise pe data de 27 februarie
Comitetul Judeţean Buzău pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a decis luni seara, întrunit într-o şedinţă extraordinară, suspendarea cursurilor la şcolile din judeţ pentru ziua de marţi, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău, Gabi Cosma.
De asemenea, unităţile de învăţământ din judeţul Tulcea vor fi închise marţi din cauza viscolului, cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit care pot primi copiii.
Acest site foloseste cookies.
Read More