Știri
Gabriela Firea, citată de Parchetul General. Primarul va da declarații despre protestul Diasporei
Gabriela Firea a fost citată de procurori și va merge la Parchetul General pentru a da declarații în calitate de martor, cu privire la incidentele de la protestusl din 10 august.
Primarul Capitalei va trebui să meargă marți în faţa procurorilor şi să le spună tot ce ştie despre modul în care s-a desfăşurat manifestaţia din Piaţa Victoriei şi cum s-a ajuns la violenţele din acea noapte.
Informația a fost confirmată chiar de Gabriela Firea, transmite Digi 24.
Audierea este foarte interesantă, având în vedere că la sfârșitul săptămânii trecute, primarul general al Capitalei făcea declarații acide la adresa unor membri din PSD și în special în ceea ce o privește pe ministrul de Interne Carmen Dan, despre care Firea spunea că este unul dintre cei responsabili de modul cum au acționat jandarmii la protestul din 10 august.
Citește și: Gabriela Firea o acuză pe Carmen Dan de spionaj!
Până în momentul de față, procurorii au înregistrat peste 700 de plângeri la adresa jandarmilor violenți.
Carmen Dan, audiată în Comisia de Apărare
Tot marți, Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat că va fi prezentă, de ora 14,30, la lucrările Comisiei de Apărare din Senat, pentru a oferi clarificări despre protestul din 10 august.
„Voi clarifica tot ceea ce este de clarificat într-un cadru instituţional, aşa cum este normal. Şi un astfel de cadru poate fi mâine, la Comisia de Apărare din Senat, unde sunt invitată începând cu ora 14.30.
Vă asigur că acolo avem toată disponibilitatea să răspundem tuturor întrebărilor”, a spus Carmen Dan, luni, la intrarea în sediul MAI.
Ea a precizat că Raportul MAI despre protestul din 10 august va ajunge luni la comisiile de Apărare din Parlament.
„Referitor la Comisia de Apărare şi la acel cadru instituţional, mai vreau să fac o precizare: astăzi va ajunge la cele două comisii raportul clasificat (n.r. – Raportul MAI despre protestul din 10 august) despre care am vorbit.
Şi e important să fac această precizare, pentru că imediat după prezenţa noastră în Comisia de Apărare de la Camera Deputaţilor, Parchetul Militar a solicitat acest raport pe care, evident, l-am pus la dispoziţie”, a încheiat ministrul.