Gabriela Firea a convocat o ședință cu reprezentanții Poliției Ruriere și ai Poliției Locale. Primarul General le-a cerut acestora să sancționeze șoferii care parchează ilegal. Aceste măsuri sunt pentru fluidizarea circulației.
,,Având în vedere vedere că se apropie luna decembrie, când bucureştenii se pregătesc de sărbători, iar traficul rutier se intensifică, am convocat această întâlnire pentru a putea lua împreună măsuri urgente de fluidizare a circulaţiei şi de prevenire a blocajelor survenite din cauza aglomeraţiei. Voi cere sprijinul Ministerului Afacerilor Interne să suplimenteze numărul poliţiştilor din intersecţii şi din zonele foarte aglomerate, în special în zonele marilor centre comerciale, astfel încât să nu ne confruntăm cu blocaje rutiere sau accidente”, a declarat Primarul General, Gabriela Firea.
De asemenea, Gabriela Firea a solicitat să fie eliberate benzile destinate transportului în comun.
,,Am solicitat, de asemenea, RATB să suplimenteze numărul mijloacelor de transport în comun pentru a scurtă timpii de aşteptare şi pentru a preveni aglomeraţia. Voi avea o întâlnire cu primarii de sector cărora le voi solicita să mobilizeze poliţiştii locali pentru a lua măsuri drastice în ceea ce priveşte autoturismele parcate pe marile bulevarde şi care blochează benzi întregi de circulaţie sau chiar mijloace de transport în comun” a mai adăugat Gabriela Firea.
Zonele intens monitorizate de poliţişti sunt: pe Calea Griviţei, bulevardul Unirii, Splaiul Independenţei, bulevardul Constantin Prezan.
În plus s-a discutat și despre monitorizarea și reconfigurarea unor intersecții aglomerate. De asemenea, s-a luat în discuție și montarea unor semafoare în zonele cu probleme. Spre exemplu, în zona Mall Promenada, pe Calea Floreasca poliția va acționa pentru regularizarea trecerii de pietoni. În plus, pentru trecerea de pietoni, din zona de metrou Preciziei, poliția va monta un semafor mobil.
Atenția va fi sporită și în intersecția Doamna Ghica. În această zonă se formează aglomerația din cauza mașinilor parcate neregulamentar. Agenții de Poliție vor sancționa șoferii care parchează ilegal. La fel se va acționa și în apropiere de intersecţia Bucur Obor.
Acest site foloseste cookies.
Read More