Gabriela Firea continuă atacurile la Liviu Dragnea. În direct la Antena 3, Primarul Capitalei l-a acuzat de spionaj pe președintele PSD.
„M-aş fi aşteptat ca după luarea mea de poziţie de la Comitetul Executiv domnul Dragnea să mă caute, să mă invite la o discuţie, să avem nişte lămuriri şi cu privire la momentul 10 august, am avut o discuţie foarte mică înainte de Comitetul Executiv, în care nu mi-a dat şansa sau speranţa că doreşte să schimbe lucrurile, pur şi simplu a fost un dialog cumva al surzilor.
Mă aşteptam să discutăm şi despre 10 august, şi despre cererea mea de retragere a sprijinului politic pentru doamna Dan şi despre proiectele blocate ale Capitalei. (…)
Nu s-a întâmplat acest lucru nici până în ziua de azi, în schimb – fapt care uşurează practic toată sarcina mea şi toată starea în care mă aflu – continuă să facă ceea ce public detestă, dar doar public detestă.
Am informaţii certe că mă spionează, îmi urmăreşte activitatea, îmi urmăreşte chiar clădirea primăriei.
Sunt oameni care au fost la mine în aceste zile şi care ulterior au fost sunaţi direct de dumnealui sau de colegi foarte apropiaţi de dumnealui, să fie sigur, să fie întrebaţi de ce au fost la mine, dacă punem ceva la cale.
Noi nu puneam nimic la cale. Aveam discuţii absolut normale despre administraţie publică locală, nu conspiram politic, unii sunt colegi de partid, alţii sunt oameni care au legătură cu partidul şi cu domnia sa, dar nu sunt membri. (…)
Nu pot să înţeleg cum de a recurs la această metodă, de a pune oameni, mă întreb de unde, o fi tot de la doamna Dan, să urmărească, să supravegheze clădirea primăriei, casa mea – nu ştiu dacă sunt structuri de stat sau structuri private – eu profit de această intervenţie să transmit respectul meu şi consideraţia mea pentru toţi lucrătorii cu sau fără funcţie din Ministerul de Interne (…)
Le transmit că aşa cum au fost întotdeauna profesionişti, nici de această dată să nu intre în jocuri politice şi mai ales în revanşe şi sunt convinsă că aşa vor face„, a declarat Gabriela Firea la Antena 3.
Aceasta a subliniat că a fost toată viaţa un civil şi nu trebuie să fie urmărită. „Nu trebuie să fiu nici urmărită, nici spionată, pentru că nu am motivaţie, pentru că am fost toată viaţa un civil şi nu am apucături din acestea denumite de presă securistoide”, a spus Firea.
Ea a susţinut că după momentul intervenţiei sale la reuniunea CEx al PSD de la Neptun este monitorizată cu cine se întâlneşte, cu cine vorbeşte, cine o vizitează, unde se deplasează.
„Am văzut că şi la Primăria Capitalei avem filaj, şi unde mă duc şi spre casă”, a spus Firea.
Întrebată dacă sunt social-democraţi care o susţin, Gabriela Firea a afirmat că este convinsă că sunt oameni care au opinii similare, chiar dacă aceştia nu se vor exprima.
„Nu ştiu câte persoane, nu ştiu câţi oameni, sunt convinsă că sunt, chiar dacă nu se vor exprima şi voi rămâne o voce solitară, sunt oameni care au personalitate, au coloană vertebrală, sunt şi patrioţi, iubesc PSD, au trecut prin multe etape şi faze politice şi sunt convinsă că deşi gândesc ca mine, poate nu au dorit să se exprime.
Rămâne ca următoarea perioadă să fie cea care să ne răspundă acestei întrebări, eu oricum nu am mai putut să trăiesc în această relaţie ipocrită, în care doar eu dădeam adevărul şi onestitatea iar invers se răspundea, din nefericire, cu ceea ce vedem în aceste zile, inclusiv ultimele ore, în care sunt monitorizată cu cine mă întâlnesc, cu cine vorbesc, cine mă vizitează”, a declarat Firea.
Citește și: Gabriela Firea, cel mai dur atac la Dragnea: „Alții tăiau porci cu statul paralel”
Acest site foloseste cookies.
Read More