Gabriela Firea a respins cererea Federaţiei Românilor de Pretutindeni de a organiza un miting în data de 10 august. Este vorba de evenimentul „Pe 10 august toţi românii vin la Bucureşti! #diasporaacasa“, care s-a viralizat încă de la anunţarea lui pe Facebook.
Reprezentanţii Primăriei Bucureşti au respins în scris cererea trimisă de Federaţia Românilor de Pretutindeni, filiala din România, de a autoriza un miting al diasporei în data de 10 august, în Bucureşti, potrivit adevărul.ro
Aceştia au invocat că organizarea mitingului ar încălca un articol din Legea 60/1991 republicată despre organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Articolul de lege invocat de reprezentanţii administraţiei Bucureştiului, potrivit site-ului Primăriei Cluj-Napoca:
„Art. 2 – Adunările publice trebuie să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participantilor şi a mediului ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepţia celor autorizate, funcţionarea instituţiilor publice sau private,
a celor de învăţământ, cultura şi sănătate, a unităţilor economice ori să degenereze în acţiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public,
şi nu pot fi continuate după ora 23,00, caz în care intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată“.
Citește și: Gabriela Firea, reacție după incidentul de pe Arena Națională
Preşedintele filialei din România a Federaţiei Românilor de Pretutindeni, Florin Ţîra, a declarat, pentru ”Adevărul” că răspunsul Primăriei Capitalei a venit după 33 de zile şi astfel, spune el, s-a încălcat legea privind accesul liber la informaţie, iar acest răspuns – la care
mărturiseşte că se aştepta – ar fi venit după 30 de telefoane.
Ţîra susţine că a primit pe mail răspunsul Primăriei Bucureşti şi că a dat, la rândul său, un mail cu următorul conţinut:
„Am luat act de răspunsul dumneavoastră şi, în consecinţă, Federaţia Românilor de Pretutindeni nu va desfăşura niciun fel de manifestare la data menţionată în adresă. Orice altă manifestare la data respectivă este independentă de noi”.
Acest articol a fost actualizat la: 2018-07-19T18:09:12+03:00 18:09
Acest site foloseste cookies.
Read More