Știri
Galați: Un bărbat bolnav de cancer a murit după ce a căzut de la etajul al optulea al spitalului
Un bărbat în vârstă de 76 de ani care suferea de cancer a murit după ce a căzut de la etajul opt al Spitalului Județean de Urgențe Galați. Conform primelor informații, bătrânul se afla singur în salon, iar din motive necunoscute, a căzut de la etaj.
Medicii care au intervenit de urgență la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața și au declarat decesul. Polițiștii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă.
”Pacientul era în evidenţă de circa doi ani deoarece avea o tumoră laringeală. Din păcate, el era în ultima fază şi a fost internat doar pentru tratment paleativ“, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Galaţi, Lucica Grigorică.
Trupul bărbatului a fost preluat de medicii legişti şi transportat la morga spitalului pentru necropsie. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi, Ştefan Gohoreanu, a declarat că în acest caz a fost deschis un dosar pentru moarte suspectă.