George Stanca a murit. Avea 71 de ani

Ultimul update: luni 4 februarie 2019 16:49 Data publicării: luni 4 februarie 2019 16:17
Autor , în Știri

George Stanca a murit! Marele jurnalist și scriitor a murit la vârsta de 71 de ani.

A murit în Spital

George Stanca se afla internat de mai multă vreme. A murit pe un pat de spital. Vestea a fost confirmată de surse apropiate din familia sa pentru DC News.

George Stanca a fost singurul român condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru plagiat, fiind declarat vinovat pentru faptul că a plagiat „Jurnalul” lui Lev Tolstoi.

George Stanca avea 71 de ani şi suferea de ceva timp de o boală gravă.

Ultimul articol scris de George Stanca „Iertați-mă”

George Stanca s-a născut pe 7 mai 1947, în Buftea, Județul Ilfov (România). Din 2009 era titular de rubrică zilnică, „Scrisorile lui Stanca”, la Click!, cu seria de epistole adunate în cartea „Epistolar” lansată noiembrie 2011. Era membru în Uniunea Scriitorilor din România din 1990. A fost declarat „Omul anului 2004”, la secțiunea cultură, din sectorul 6, București.

Cine a fost George Stanca?

1954-1961 Absolvent al școlii primare din Giulești Sârbi, cartier aflat la marginea Bucureștiului, raion Gheorghe Gheorghiu Dej București.

Primele încercări literare se adresează revistelor „Cravata roșie”, „Luminița” și încercările lui de a-și publica versurile.

1961-1965 Liceul Doamna Stanca din București.

1965-1973 Absolvent al Institutului de Construcții București, obținând diploma de inginer.

În timpul studenției a fost solistul vocal al formației rock Odeon.

Din 1970 a lucrat pe șantierul Chiajna, la un depozit legume fructe, ulterior la prefabricate (Vitan-Bârzești și Militari BCA), investiții (IAPI Turism București), sistematizare teritoriu (arhitect-șef al sectorului 6 București), proiectare (inginer principal ICRAL Cotroceni) până în ziua revoluției din 1989.

Cariera literară și artistică evoluează în paralel cu cea de inginer.

1971 Debut ca publicist în revista „Săptămâna” lui Barbu, fiind titular al unei rubrici de muzică pop-rock-ușoară și devenind „comentator muzical” cum îi plăcea să se numească, nu cronicar.

1972 Colaborează la Săptămâna lui Barbu

1971-1972 Colaborator „Contemporanul”, „Scînteia Tineretului”

1973-1975 Redactor „Flacăra”, membru fondator alături de Adrian Păunescu și Dorin Tudoran, șef pagină muzicală, secretar muzical al Cenaclului Flacăra și reporter.

A condus și realizat pagina de „muzică tânără”, termen statuat de el pentru a evita indicațiile cenzurii care numea pop-ul, rock-ul și folk-ul „muzică ușoară”. În calitatea de secretar muzical de cenaclu, a fost cel care i-a descoperit/adus pe Mircea Vintilă, Dan Chebac, Adriana Aush, Radu Gheorghe, Mihai Diaconescu alias Anghel Mora și alții.

Tot la Flacăra, în paralel, și-a găsit și o preocupare „serioasă”, de care s-a îndrăgostit pe viață și pe care nu a părăsit-o niciodată: reportajul.

În decembrie 2013, Gheorghe Stanca, cunoscut în mediul literar sub pseudonimul Ghenadi Strungar, a fost condamnat la un an cu suspendare pentru pentru plagiat deoarece și-a însușit în mod ilicit traducerea romanului Jurnal de Lev Tolstoi, tradus de fapt din limba rusă de Janina Ianoși.[1] Gheorghe Stanca este primul român condamnat la închisoare pentru plagiat.[2]

ACTIVITATE JURNALISTICA Publicații:

-debut ca publicist, în revista „Săptămâna”, titular rubrică de muzică pop-rock-ușoară;

-colaborator „Contemporanul”, „Scânteia Tineretului” (idem), 1971-72;

-redactor „Flacăra” ( redactor șef- Adrian Păunescu) șef pagină, membru fondator, alături de Adrian Păunescu și Dorin Tudoran, și secretar muzical al Cenaclului „Flacăra”, reporter, 1973-1975;

-colaborator „Flacăra” 1975-1978, „România Literară”, „Scânteia Tineretului”;

-colaborator „Suplimentul Literar al Scânteii Tineretului” (SLAST, redactor-șef Ion Cristoiu) 1979-1988;

-colaborator „Secvența” (oficiosul festivalului de Film Costinești) edițiile 1983, 84, 85, 87, 88, 90;

-colaborator (rubrică de cultură) „Contemporanul”, 1988-1989;

-colaborator permanent ca prezentator de spectacole la Ansamblul Rapsodia Română, 1987-1989;

-membru fondator și editor-senior al săptămânalului „Independentul” din Deva 1990;

-șeful redacției din România a săptămânalului „Universul” (SUA) 1990;

-titular rubrică la săptămânalul „Baricada”, 1990;

-colaborator la „Tineretul Liber” 1990;

-titular rubrică la revista „Magazin” 1990;

-colaborator la primul săptămânal independent – „Observator” 1990;

-colaborator „Zig Zag”, apoi redactor, editorialist și reporter-1990

-redactor șef la „Zig Zag Coppa del Mondo-1990”;

-redactor „Secvența” – Costinești, 1990;

-director al publicațiilor saptămânale „Speranța”, „Speranța Sport Magazin”, calendar „Speranța”, „Miss România” ’90, 1990-91;

-director al bisăptămânalului „Fițuica”, 1991;

-colaborator al revistei umoristice „Fraierul Român” 1991;

-șeful subredacției București la săptămânalul „Contrast” din Constanța 1990-92;

-colaborator permanent la „Expres” (redactor șef- Cornel Nistorescu) 1990;

-redactor șef la săptămânalul sportiv „Fair Play” și săptămânalul politic „Politichiia”, 1990-1991;

-titular de rubrică politică la „Expres Magazin” (redactor șef Ion Cristoiu) 1991;

-șef secție sport la „Expres Magazin” 1991-1992 ;

-titular de rubrică „Il Giuleștino”, la „Evenimentul Zilei”- bulina roșie și de pagină la „Evenimentul Zilei” – Bulina albastră 1992-1996;

-șef PR Casino Victoria, 1991- 92 ;

-director agenție presă mondenă „Victoria Instant Press” (VIP), 1992

-redactor șef al primei reviste mondene postbelice din România, „Viața Mondenă”, 1992;

-Director și co-fondator, alături de Radu G.Țeposu, la revista mondenă VIP (“Viața Invizibilă a Personalităților”), 1993-96 ;

-purtător de cuvânt al UFC Rapid București – 1993

-Inițiator și director al suplimentului sportiv VIS (“Viața Invizibilă a Sportului”) prilejuit de Campionatul Mondial de Fotbal SUA, 1994;

-director al revistei “Infractorul”, 1996-1999;

-titular de rubrica la ziarul “Gazeta Sporturilor (redactor șef Ovidiu Ioanițoaia) 1993- 96;

-titular de rubrică la ziarul „PRO SPORT”, (director Ov Ioanițoaia) 1996-98;

-proprietar și director al săptămânalului monden „Super VIP”, 1997-98;

-redactor șef la cotidianul „Telegraful de Prahova”, 1997;

-titular de rubrică (pamflet politic) simultan la: „Telegraf Constanța”, „Telegraful de Prahova”, „Știrea-Cluj”, „Glasul”, „Opinia” și „Graiul”, toate trei din Baia Mare, „Gazeta de Vest”-Timișoara, „Monitorul de Moldova” ( 9 ediții locale), „Bună Ziua, Brașov!”, „Gazeta de Sud”- Craiova, „Curierul Zilei”-Pitești, „Informația”- Satu Mare, „AS”-Suceava, „Mesagerul”-Bistrița, „Rondul”-Sibiu, „Șansa” – Buzău, Piatra Neamț; „Obiectiv” Brașov, „Viața Vâlcii”

-înființează revista de fotbal a clubului Rapid-“Giuleștina”, 1995-2000;

-șef secție mondenă la „Jurnalul Național[null ”] (director Marius Tucă)-1998;

-șef secție sport la cotidianul “Republica”, 1998-1999;

-co-director publicația mondenă „Fidelitate” 1998;

-titular de rubrica la cotidianul “Sportul Românesc” (director Adrian Păunescu)- 1999;

-director al periodicului ”Ziarul de Plajă”-1999;

-director și proprietar ”Super Vip”- serie nouă, 2000;

-titular de rubrici (pamflet și sport) la ziarul central „Cotidianul” (proprietar Ion Rațiu)-1999-2004,

-titular de rubrici (sport, pamflet politic) la ”Curierul Zilei’’-Pitești, „Gazeta de Sud”-Craiova, „Transilvania Jurnal”, „Obiectiv”-Brașov 2000-2002;

-proprietar al publicațiilor „Big Magazin”-1994, „Integrame Mondene”-1995, „Super Vip”-1996-97, „Giuleștina” 1995-2000, „Super Vip” serie noua 1999-2000, „Vocea Valahiei”, 2000;

-PR la SC Fulger Bragadiru, vicepreședinte (1999-2000, div.C), director executiv (2000-2001) la clubul de fotbal Fulgerul Bragadiru (div. B)

-editorialist la Tv Soti-București, 1991-1992;

-realizator de emisiune la TV AMEROM București 1994-1996, SOTI Neptun Constanța, 1995-1998, TL7ABC 2000-2001;

-titular de rubrică TVR la emisiunile Ceaiul de la Ora 5 ( realizator Marina Almășan), 1994-97 și Vânare de Vânt (realizator Valeriu Sterian +), Antena 1 Meciul meciurilor (Adrian Paunescu);

-realizator de emisiune la Fotbal Euro ’96, ANTENA 1;

-realizator de emisiuni (divertisment) radio Contact, patronat de Călin Popescu Tăriceanu, 1993-1996.

-realizator de emisiuni ( sport) la radio FUN, 2003-2004

-realizator de emisiuni (divertisment, cultură) la televiziunea OTV, 2004-2005 iar din 2006 titularul emisiunilor culturale “Carte cu Lingurița”, cotidiană și “Chestionarul lui Stanca”, săptămânală;

-lector universitar asociat la Facultățile de jurnalism ale Universității C. Brâncoveanu, din Pitești, Brăila, 2001/2002 ;

-lector universitar titular la Facultatea de jurnalism a Universității din Târgoviște, 2004

-doctor în ISTORIA PRESEI, la Universitatea Valahia, Târgoviște, cu tema Pamfil Șeicaru editorialistul politic; susținerea tezei în 14 iulie 2010;

– publicist comentator la “Adevărul” din 2006, șef secție reportaj 2006-7, publicist comentator din vara 2007

– Redactor Editura Adevărul și coordonator de ediții complete la Vintilă Corbul, Vlad Mușatescu, Theodor Constantin, Jack London, etc. Acuzat de plagiat la “Memorii” Lev Tolstoi. Achitat în 2011.

– Din 2009 titular de rubrică zilnică “Scrisorile lui Stanca”, la tabloidul Click cu seria de epistole adunate în cartea “Epistolar” lansată nov 2011.

INTERVIURI

Vitrina Cărților, Convorbiri fără adiționale VERTICALITATEA JOCULUI ION ZUBAȘCU, „Flacăra”, nr 27, 8 iulie 1988, pag 10

Scriitorul tânăr la maturitate GEORGE STANCA: Interviu consemnat de CONSTANTIN SORESCU, SLAST, 1988

Interviu cu poetul George Stanca MARILENA CIOBANU, „Tinerii Revoluției”, nr 12/4 iunie 1990, pag 3, Suceava,

”Nu sunt miliardar” interviu (incomod) cu poetul George Stanca, director al revistei VIP, CONSTANTIN PREDA, „Cuvântul Libertății”, Craiova, 16 martie 1996, pag 6

7 NOV 2001, GEORGE STANCA, RADIO ROMANIA ACTUALITATI, 7 noiembrie 2001, orele 7

<Mulțumesc Ardealului că există> Interviu cu scriitorul George Stanca – VASILE POP, „Informația de Alba”, nr 2098, marți, 4 decembrie 2001, pag 1, 8.

Dacă ai har, E și grea, e și frumoasă viața de ziarist ANDREEA DUMBRĂVEANU, „Dialog studențesc brâncovenesc”, Pitești, decembrie 2001, nr 34, pag 1,2.

GEORGE STANCA DIN PARNAS IN BABILON „Jurnalul Național”, 19 APRILIE 2005

ADEVĂRURI STRIGĂTOARE LA CER, GHEORGHE SMEOREANU și GEORGE STANCA „Viitorul Argeșului”, Pitești, nr 95, 96, 97, 98, 99 din 28, 29, 30, 31 august și 1 septembrie 2006, pag 1

Interviu – George Stanca Lucian Marin Poezia „beat” ajunge și la Râmnic nr 85 • 3 – 19 November 2006

Interviu cu George Stanca editorul lui Vintilă Corbul despre Vintilă Corbul de Andrei Novac 2008-03-17

Mă consider doar un poet ignorat, nu un geniu ratat Interviu cu George Stanca, scris de Dumitru Augustin Doman, duminică 25 iulie 2010

Membru fondator al Ligii pentru Identitate Națională, împreună cu Emil Tocaci, Paul Ghițiu, Ctin Colțatu.

.vicepreședinte Club UNESCO România, 2005-2007

Premii, distincții, decorații

-Brevet de luptător în revoluția din decembrie; rănit și arestat;

-premiul “Scânteia Tineretului”, “Suplimentul literar-artistic”, pentru publicistică-1985;

-premiul revistei “Luceafărul”, publicistică, 1992;

-premiul Asociației Presei Sportive (APS) 1995;

-premiul Ana Electronic-Samsung pentru succesul rubricii Giuleștino, înmânat de președintele AAF, Primo Nebiolo(+), 1995

-cetățean de onoare împreună cu Adrian Păunescu al comunei Albac, județul Alba, 2002

-cetățean de onoare al comunei Spineni, județul Olt, 2017

-omul anului 2004 la secțiunea cultură, din sectorul 6, București.

Membru

-Uniunea Scriitorilor din România, din 1990;

-Asociația de Luptă Impotriva Drogurilor (ARLID) din 1993

-Asociația Jilava ’89 din 1990

-Senior-editor, colaborator la mai multe reviste românești din exil. Miorița-Sacramento USA, Așii români Nuremberg Germania, Pagini românești New Zeland.

Loading...
Sursa: Huff.ro
Știri despre:  
Comentarii