Connect with us

Știri

Germania va trimite 650 de militari pentru NATO

Germania intenţionează să trimită 650 de militari în cadrul Misiunii NATO Sea Guardian la Marea Mediterană

Germania intenţionează să trimită 650 de militari în cadrul unei noi misiuni NATO de luptă împotriva traficului de persoane la Marea Mediterană şi a traficului de armament al grupării jihadiste Statul Islamic, scrie în ediţia de marţi revista Der Spiegel, citată de Reuters.

Coaliţia la putere urmează să prezinte ” în curând” iniţiativa Parlamentului în vederea aprobării, scrie revista. Proiectul prevede o participare a Germaniei la Operaţiunea NATO Sea Guardian până în decembrie 2017.

Citeste si: Intalnire Hollande – Iohannis: Cei doi presedinti vor intensificarea parteneriatului strategic

Această mobilizare face parte dintr-un plan mai larg al Berlinului de a-şi extinde rolul militar în Europa şi în NATO. Ministrul Apărării Ursula von der Leyen încearcă să sporească echipamentul şi trupele după ani de declin, conform News.ro.

Potrivit Der Speigel, von der Leyen şi ministrul de Externe Frank-Walter Steinmeier le-au trimis liderilor grupurilor parlamentare o scrisoare în care avertizează că „organizaţii teroriste pot acţiona fără obstacole”, din cauza lipsei controalelor guvernamentale de-a lungul coastelor mediteraneene în ţări ca Libia. Acest lucru reprezintă „ameninţări semnificative la adresa securităţii noastre”, subliniază ei.

Miniştrii Apărării şi de Externe nu au comentat imediat pentru Reuters.

Statele membre NATO au convenit, la Summitul de la Varşovia, în iulie, să lanseze această nouă misiune maritimă.

Nave germane participă, de asemenea, la Misiunea militară UE Sophia, de luptă împotriva traficului de persoane şi armament, în largul costelor libiene.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top