Știri

Gică Popescu, discurs emoționant la înmormântarea lui Didi Prodan

Didi Prodan a fost condus azi pe ultimul drum. La înmormântare au fost prezenți colegii, prietenii și mulți oameni care l-au îndrăgit. Unul dintre momentele emoționante de la înmormântarea lui Didi Prodan a fost discursul lui Gică Popescu.

„Mi-ar fi fost aproape imposibil să vă vorbesc liber în acest moment, motiv pentru care am scris câteva rânduri despre Didi, rânduri pe care şi să le citesc mi-e foarte greu.

Încă nu-mi vine să cred unde ne aflăm acum, pentru ce ne-am adunat aici. Am pierdut un coleg şi un prieten pe care orice om şi l-ar fi dorit aproape. Un suflet mare, care iubea atât de mult oamenii şi răspândea în jurul lui numai bucurie. Cine l-a cunoscut pe Didi ştie că era de ajuns să-l vezi zâmbind ca sa te binedispună, iar dacă iţi mai spunea şi o poveste, îţi schimba cu totul ziua.

Plecarea lui ne-a sfâşiat pe toţi. Pe cât de mari au fost bucuriile trăite împreună, pe atât de dureroasă este despărţirea de el. Avea planuri atât de mari cu fotbalul şi işi dorea din toată inima să schimbe lucrurile, să le facă să strălucească la fel ca inainte.
Generaţia noastră de aur nu mai e in formula completă. Ne e teribil de greu sa «jucăm» în minus, dar îi promitem lui Didi că o să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca el să-şi vadă, de acolo, de sus, visurile împlinite.”

Didi Prodan i-a trimis un mesaj lui Gică Popescu înainte să moară

Didi Prodan a vorbit prin mesaje cu Gică Popescu înainte de a murit. În timpul discursului, Gică Popescu a spus ce i-a transmis Didi Prodan.

„Cu câteva minute înainte ca el să ne părăsească, ultimele lui cuvinte pentru mine au fost: «Sunt alături de tine, Gică!» Da, Didi, simt asta… chiar dacă nu mai eşti aici, vei fi prezent în sufletul meu pentru totdeaună.
Ramas bun, prieten de aur!”, au fost cuvintele rostite de Gheorghe Popescu.

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu

Acest site foloseste cookies.

Read More