Știri

Grevă generală: Salariații din Ministerul Tineretului și Sportului intră în grevă

Grevă generală la Ministerul Tineretului şi Sportului din cauza salariilor şi diurnelor foarte mici. Angajaţii unităţilor din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, cluburilor minicipale, ai DJTS, ai Caselor de Cultură ale Studenţilor, Complexurilor Sportive Naţionale intră de astăzi în grevă generală, până la soluţionarea problemelor legate de inechităţi salariale.

Astăzi, ar urma să aibă loc prima rundă de negocieri pentur noul contract colectiv de muncă la nivelul grupului de unităţi din Ministerul Tineretului şi Sportului.

„În ceea ce priveşte greva generală în sport şi tineret, aceasta se va desfăşura conform programului stabilit. Mâine (n.r. – miercuri) începând cu orele 8.00 vor opri lucrul membrii de sindicat SNST din multe unităţi subordonate şi din unele federaţii sportive naţionale urmând ca în zilele următoare acestora să li se alăture şi ceilalţi colegi.

În funcţie de rezultatul negocierilor colective care va debuta mâine, începând cu ora 15:00, vom decide asupra acţiunilor noastre de protest. Sunt grupe care au trimis tabelele cu semnaturile membrilor care au anuntat ca susţin în totalitate programul protestelor, inclusiv greva. Din informarile primite, aflam ca sunt directori care din exces de zel au intervenit pentru a bloca protestele.

Grevă generală la Ministerul Tineretului și Sportului

Analizăm posibilitatea de a face plangeri penale impotriva directorilor care au facut presiuni asupra angajatilor pentru a renunta la protest”, au anunţat reprezentanţii Sindicatului Naţional Sport şi Tineret, făcând referire la şedinţa reprezentanţilor grupului de lucru permanent nominalizaţi prin Ordinul Ministrului Tineretului şi Sportului nr. 541/20.07.2018 .

„Din partea ministerului delegaţia a fost condusă de Secretarul General dl. Ion Cristinel RUJAN şi a fost compusă din: Secretar General adj. Dna Madalina Minciunescu, Consilier al ministrului tineretului si sportului Dl.Alex Ciuca, Consilier resurse umane Dna elena Iarca, Director directia juridica Dnul Dacian Stan.

Din partea Sindicatului Naţional Sport şi Tineret au participat: liderul Dnul Sandu Pop, Dl.Ionica Liviu si Dl.Andy Nagy. Alături de reprezentanţii sindicatului nostru au participat preşedintele Blocului Naţional Sindical Dl. Dumitru Costin şi secretarul general Dl. Horaţiu Raicu”, precizează sindicaliştii.

Citește și Grevă de avertisment în sistemul sanitar. Moțiunea simplă pe Sănătate este dezbătută luni

O altă concluzie a întâlnirii este aceea că au fost identificate inechităţi salariale, fiind solicitat un audit al Curţii de Conturi.

Share
Scris de
Ais Cristian

Acest site foloseste cookies.

Read More