Știri
Grindeanu lovește dur înainte de moțiunea de cenzură! Banii au fost blocați!
Premierul Sorin Grindeanu a blocat împărțirea banilor de către Ministerul Dezvoltării, acuzând-o pe ministrul demisionar Sevil Shhaideh că „nu a făcut nimic” în ceea ce privește programul național de dezvoltare locală (PNDL) faza a doua.
Decizia lui Grindeanu vine în contextul în care azi urmează să se citească textul moțiunii de cenzură contra guvernului. Sevil Shhaideh este o apropiată a lui Liviu Dragnea și unii dintre principalii contestatari ai premierului. Totodată, acesta a demis și secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării.
„Programul național de dezvoltare locală faza a doua este unul dintre obiectivele mele principale ca premier. Am avut foarte multe întâlniri cu primari de comune, de orașe, municipii, președinți de CJ pentru a găsit soluții ca acest program să fie un succes. Din păcate, doamna ministru Sevil Shhaideh, în coordonarea căreia se află acest program a avut la dispoziție cinci luni să facă ceva și nu a făcut nimic. Am avertizat-o că sunt întârzieri și că primarii încep să își piardă răbdarea. Nu m-a ascultat. A doua zi după avertismentul public, și-a amintit de program și a anunțat că îi dă drumul.
Am hotărât următoarele: nu accept ca acest program să fie folosit în scop politic și nu am de gând să tolerez așa ceva. Pentru a înlătura așa ceva, am semnat astăzi ordinele de demitere pentru toți secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării. De azi, doamna Sevil Shhaideh nu mai poate semna niciun fel de act care să aibă legătură cu PNDL. Am făcut acest demers pentru a bloca eventualele abuzuri. Programul trebuie să continue și acest lucru va continua doar cu respectarea legii. O invit pe doamna Shhaideh să îmi comunice stadiul tuturor programelor aflate în derulare. Știu că este un om care în final va respecta legea, a spus duminică premierul Grindeanu.
Prin PNDL 2 urmau să se împartă circa 2 miliarde de lei către primari și șefi de consilii județene. Vineri, se anunțase că s-a terminat analiza proiectelor înscrise in etapa a doua a Programului National de Dezvoltare Locala (PNDL) si -a decis cine va primi finanțare
Astfel, primesc finanțare 9.500 de obiective de investiții, dintre care 2.500 de creșe și grădinițe, 2.000 de școli și 5.000 de alte obiective, fiind alocate fonduri în valoare de 30 de miliarde de lei credite de angajament. Per site-ul ministerului nu se regăsește lista proiectelor care au primit finanțare.
Criticii guvernării PSD au numit acest proiect drept o „armă politică” a lui Liviu Dragnea.
Citește și: Începe războiul din PSD! Ce se întâmplă azi cu moțiunea de cenzură!
Citește și: Ponta și Dragnea în aceeași sală! Ce se întâmplă înainte de citirea moțiunii de cenzură!