Groază la priveghiul lui Ilie Balaci. Ce a pățit Aurică Beldeanu

23.10.2018
Groază la priveghiul lui Ilie Balaci. Ce a pățit Aurică Beldeanu

Au fost momente de groază la priveghiul lui Ilie Balaci, de luni seara. Fostul jucător al Craiovei Maxima, Aurică Beldeanu a trecut prin clipe cumplite după ce i s-a făcut rău.

Fostul fotbalist a fost transportat de urgență la spital și a fost dus la terapie intensivă.

„A avut o stare de rău în biserică. A fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe conştient, stabil hemodinamic şi respirator şi în acest moment se află în curs de investigaţii. Doar ce a ajuns şi nu vreau speculaţii pe tema asta. 

Într-o oră şi jumătate o să fie finalizate investigaţiile de rutină”, a declarat Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Craiova, pentru Mediafax, ieri seara.

Rodion Cămătaru a fost la spitalul de Urgență din Craiova și oferă noutăți liniștitoare:

„Am fost, l-am văzut. E la terapie intensivă. Situația lui este în regulă, atât cât poate fi. A rămas să îl țină acolo. Să dea Dumnezeu să nu se întâmple ceva mai grav”, a declarat Rodion pentru GSP.ro.

Trupul neînsuflețit al lui Ilie Balaci a fost adus luni la Biserica ”Sf. Ilie”, acolo unde fanii şi apropiaţii îi pot aduce un ultim omagiu. În vârstă de 67 de ani, Aurică Beldeanu a mers şi el să îşi ia rămas bun de la „Minunea Blondă”, dar i s-a făcut rău.

Emoţiile au fost atât de puternice, încât fostul mare fotbalist a avut nevoie de un scaun cu rotile pentru a fi transportat la ambulanţă. Medicii erau deja prezenți acolo, de teamă ca mamei lui Balaci (82 de ani) să nu i se facă rău.

Beldeanu a avut spasme şi, potrivit medicilor, a prezentat câteva semne îngrijorătoare, care prevestesc un posibil infarct. El a fost dus de urgenţă la spital, unde medicii au reuşit să îl stabilizeze.

Înmormântarea lui Ilie Balaci va avea loc marţi, la Cimitirul Sineasca şi nu la Ungureni, aşa cum se ştia duminică după-amiază.

Citeste si: Cauza morții lui Ilie Balaci, dezvăluită de legiști. Ce au găsit la autopsie