Guvernul a cerut președintelui convocarea de urgență a CSAT

Ultimul update: miercuri 22 august 2018 11:24 Data publicării: miercuri 22 august 2018 11:24
Autor , în Știri

Guvernul a trimis, marţi seară, preşedintelui României solicitarea de convocare în regim de urgenţă a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în vederea analizării şi avizării propunerilor de rectificare a bugetelor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, se arată într-un comunicat al Executivului transmis AGERPRES.

„Guvernul României a trimis, seara trecută, preşedintelui României solicitarea de convocare în regim de urgenţă a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în vederea analizării şi avizării propunerilor de rectificare a bugetelor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, cuprinse în proiectul primei rectificări a bugetului de stat pe anul 2018”, se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, Executivul a făcut acest demers în temeiul art. 6 (alin 2) din Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea CSAT.

„Solicitarea de convocare a CSAT, în regim de urgenţă, are în vedere necesitatea adoptării primei rectificări bugetare din acest an pentru asigurarea resurselor necesare plăţii cheltuielilor obligatorii ale bugetului general consolidat,

Respectiv drepturi de natură salarială, cheltuieli cu asistenţa socială, echilibrarea bugetelor locale, cheltuieli pentru plata contribuţiei României la Uniunea Europeană, precum şi finanţarea activităţilor de combatere a pestei porcine africane”, se explică în comunicatul citat.

Ce spune Administrația Prezidențială

Administraţia Prezidenţială precizează că, în prezent, Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării face diligenţele necesare pentru obţinerea acordului individual al membrilor CSAT în vederea emiterii unei hotărâri privind propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018.

„Ca urmare a scrisorii ministrului Finanţelor Publice, transmisă Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în data de 14 august, referitoare la propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018,

Secretariatul CSAT a transmis documentul pentru analiză şi punct de vedere, până la data de 17 august, instituţiilor direct vizate de rectificarea bugetară, respectiv: Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

În prezent, Secretariatul CSAT întreprinde diligenţele necesare în vederea obţinerii acordului individual al membrilor Consiliului pentru emiterea unei hotărâri de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării referitoare la propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018″, arată Administraţia Prezidenţială.

Citește și: Noi precizări în conflictul Președinte – Guvern pe tema bugetului. Ce spune Administrația Prezidențială

Loading...
Sursa: Huff.ro
Știri despre:    
Comentarii