Guvernul a aprobat, vineri, ordonanţa de urgenţă ce modifică o serie de prevederi din Codul Muncii, în sensul în care se va putea stabili salariul minim brut diferenţiat pe categorii de angajaţi.
De asemenea, femeile pot opta pentru continuarea activităţii până la vârsta de 65 de ani, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS), transmis vineri AGERPRES.
Cu toatea aceasta, nu a fost stabilit încă din ce dată va fi introdus salariul minim diferențiat și despre ce sume este vorba.
Astfel, prin ordonanţa de urgenţă care modifică o serie de acte normative, printre care Codul Muncii – Legea nr. 53/2003 şi Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, s-a creat cadrul legal pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prin raportare la criteriile referitoare la nivelul studiilor şi al vechimii în muncă.
„Prin Hotărâre de Guvern, se va putea stabili nivelul salariului minim diferenţiat pentru anumite categorii de salariaţi: pentru salariaţii care sunt încadraţi pe studii superioare, precum şi pentru cei care au o vechime în muncă peste un anumit nivel”, precizează ministerul de resort.
Totodată, o altă modificare adusă Legii 53/2003, oferă posibilitatea femeilor de a opta, în scris, pentru continuarea activităţii până la vârsta de 65 de ani, în acord cu Decizia CCR nr. 387/ 2018.
În prezent, contractul individual de muncă încetează de drept la momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare, respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare.
Potrivit sursei citate, prin modificările aduse Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, persoanele care au absolvit învăţământul primar, aflate în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), dar şi alte categorii de persoane vor avea acces la programe de formare prin ucenicie, de nivel 1 (cunoştinţe generale şi aptitudini de bază).
Ministerul de resort menţionează faptul că scopul măsurii este reducerea urgentă a deficitului de forţă de muncă la nivel naţional şi îmbunătăţirea cunoştinţelor, aptitudinilor şi competenţelor necesare pentru ocuparea unui loc de muncă. În acest fel, se vor putea înscrie la cursuri şi persoane cu studii primare.
Olguța Vasilescu anunțase săptămâna viitoare că salariul minim pe economie va fi majorat de la 1 decembrie 2018 şi va fi diferenţiat în funcţie de studii.
„Săptămâna viitoare sau la următoarea şedinţă de Guvern vom avea o Ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Muncii.
În Codul Muncii, la ora actuală, se vorbeşte de salariul minim, dar nu se vorbeşte de salariul minim diferenţiat între cei fără studii superioare şi cei cu studii superioare şi atunci primul pas pe care trebuie să îl facem este să modificăm Codul Muncii.
După ce va fi modificat acest Cod al Muncii, va trebui să venim cu o Hotărâre de Guvern.
De la 1 ianuarie ar urma să fie salariul minim pe economie 2.080 de lei, iar salariul minim pentru cei cu studii superioare 2.350 de lei şi pentru cei care au minim 15 ani vechime la fel, 2.350 de lei”, a menţionat şeful de la Muncă, duminică, la o televiziune.
Citește și: Dacian Cioloș: „Dacă Guvernul Dăncilă nu pică până la finalul lui noiembrie, ar putea fi prea târziu”
Citește și: Pensia, doar pe card din 2019! Vestea care dă bătăi de cap pensionarilor
Acest site foloseste cookies.
Read More