Este haos pe căile ferate din România din cauza viscolului și a vântului puternic. Trenurile înregistrează întârzieri de sute de minute iar călătorii așteaptă disperați în gări sau în trenuri.
50 de oameni au fost blocaţi într-un tren inter-regio rămas în nămeţi între Cataloi şi Tulcea, din cauza viscolului.
O locomotivă a fost trimisă să aducă trenul în staţia Tulcea, însă nu l-a putut urni, aşa că a preluat jumătate dintre călători.
Ceilalţi 25 au fost nevoiţi să aştepte ca locomotiva să se întoarcă să-i preia şi pe ei.
Un tren Interregio a fost oprit între zăpezi, între Tulcea Mărfuri și Tulcea Oras. O locomotivă s-a deplasat pentru deblocarea trenului dar nu a reuşit.
A luat iniţial 25 de persoane după care s-a întors şi a alut şi ceilati 25. În tot acest timp in trenul interergio a fost lumina si caldura, a declarat Florentin Daciu, purtător de cuvânt ISU Tulcea.
Mai multe trenuri au ajuns cu întârziere în Gara de Nord din cauza ninsorii şi a vântului puternic
Cele mai mari probleme au fost pe ruta Braşov-Bucureşti, după ce un copac a căzut pe liniile de cale ferată. Una dintre garnituri a sosit cu o întârziere de peste 200 de minute.
Armata americană se pregăteşte ‘foarte serios’ de un posibil război cu Coreea de Nord, a indicat marţi un ales republican.
Acesta care şi-a exprimat totuşi speranţa să nu se ajungă în situaţia ca aceste pregătiri să fie puse în practică.
‘Administraţia examinează foarte serios opţiunile militare care ar putea intra în joc în ceea ce priveşte Coreea de Nord’, a declarat Mac Thornberry, preşedintele Comisiei pentru forţele armate din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA.
‘Antrenamentele sunt foarte serioase’, a adăugat el. ‘Militarii au pregătiri în curs, dar sper ca acestea să nu fie necesare’, a subliniat el.
Ministrul apărării american Jim Mattis a insistat în mod repetat că eforturile de soluţionare a crizei nord-coreene trebuie să fie în primul rând diplomatice.
Acesta a precizat adăugând totuşi că Pentagonul trebuie să fie pregătit întotdeauna pentru orice eventualitate.
Tensiunile cu Phenianul s-au agravat după înmulţirea anul trecut a tirurilor cu rachete balistice nord-coreene capabile să transporte un focos nuclear şi să atingă teritoriul american.
Acestea s-au mai redus în intensitate odată cu discuţiile începute acum o săptămână între Seul şi Phenian.
Semn al faptului că tensiunile rămân ridicate, o alertă falsă a provocat panică sâmbătă în arhipelagul Hawaii, când locuitorii au primit un mesaj de avertizare.
În mesaj se preciza că teritoriul este vizat de o rachetă balistică şi erau îndemnaţi să se adăpostească.
SUA şi aliaţii lor s-au reunit marţi la Vancouver în încercarea de a înăspri sancţiunile împotriva Phenianului, o reuniune la care China şi Rusia nu au participat şi pe care au pus-o deja sub semnul întrebării.
Citește și Scene TULBURĂTOARE! Profesor de religie acuzat că a făcut gesturi obscene în fața elevilor
Acest site foloseste cookies.
Read More