Hidroxiclorochina, medicamentul folosit drept un posibil tratament pentru bolnavii cu coronavirus, pare să nu fie eficient. Potrivit unor studii, acest medicament nu ameliorează starea de sănătate a bolnavilor. În plus, au fost înregistrate mai multe decese în rândul celor tratați cu această substanță, decât cei care au primit alt tratament.
Studiul pentru cercetarea efectelor hidroxiclorochinei a fost realizat pe 368 de pacienți cu coronavirus, din spitalele de veterani din America. Pacienții supuși acestui studiu au fost repartizați în trei categorii: cei care au primit hidroxilorochină; cei care au fost tratați cu un antibiotic pe baza de hidroxilorochină și azitromicină și cei cărora nu le-a fost administrată această substanță.
Astfel, în urma analizei, nu au fost găsite efecte pozitive ale acestui tratament. Dimptotrivă, procentul celor decedaţi a fost mai mare în grupul pacienţilor trataţi doar cu hidroxiclorochină (28%), în comparaţie cu cea de-a doua (22%) şi a treia categorie (11%).
Această concluzie nu este una sigură, pentru că pacienții decedați prezentau și alte complicații: persoanele erau fumătoare, sufereau de diabet sau aveau antecedente cardiovasculare şi pulmonare. De altfel, pacienţii studiaţi erau cu toţii bărbaţi. Aproape toți erau de culoare, o populaţie mai grav afectată de epidemia de coronavirus din Statele Unite. Vârsta medie a bolnavilor era avansată: peste 65 de ani.
Nu poate fi generalizată această idee, ci vor fi efectuate alte teste mai amănunțite. Medicamentul este, de altfel, cunoscut pentru efectele adverse puternice, precum tulburări de ritm cardiac. Studiul din SUA este cel mai mare studiu derulat pentru identificarea efectelor hidroxiclorochinei asupra coronavirusului.
Acest tratament a fost folosit intens în SUA, în urma laudelor primite de la președintele Trump. În ultimul timp, Trumo ar fi făcut mai puține referiri la acest medicament.
Și România a folosit hidroziclorochina în tratarea pacienților cu Covid-19.La începutul lunii aprilie, Sanofi a donat României peste un milion de doze de hidroxiclorochină, care pot trata în jur de 45.000 de pacienți, conform Ministerului Sănătății.
“Hidroxiclorochina este un medicament de primă necesitate, folosit pentru tratarea pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2. Donația consistentă venită din partea companiei Sanofi România este o gură de oxigen. Ajută sistemul medical românesc să trateze 45.000 de pacienți infectați.”, a declarat atunci ministrul sănătății, Nelu Tătaru.
Acest site foloseste cookies.
Read More