Connect with us
15 martie 2019,horoscop,horosco zilnic

Știri

Horoscop 15 martie 2016

Horoscop 15 martie 2016. Vezi ce iti rezerva astrele!

Horoscop 15 martie 2016- Berbec

Iei o decizie inteleapta, chiar daca ai sa-ti dai seama de utilitatea ei abia dupa o vreme. Fa acest pas, nu te teme de consecinte, si crede cu tarie ca va duce intr-o directie favorabila. Nu conteaza incotro mergi, ci acum conteaza sa iei decizia cu mintea limpede si cu sufletul deschis, dornic de noutatile care se prefigureaza imediat dupa aceea. Va fi un drum lung pana la efectele visate, dar cel mai greu e acesta moment, cand trebuie sa spui un da sau un nu foarte sigur pe tine. Fa-o, nu te mai gandi la ce te asteapta, dar fa acest pas cu tonus pozitiv, constient ca succesul depinde numai de tine!

Horoscop 15 martie 2016 – Taur

Discutia pe care o ai azi cu un prieten se poate termina cu o intelegere perfecta, cu un proiect comun, cu o idee la care fiecare isi va aduce contributia in mod egal. Stati amandoi de vorba cu sinceritate, punandu-va in joc ceea ce stie fiecare sa faca cel mai bine. Armonia de acest fel e rara, sa gasesti pe cineva pe aceeasi lungime de unda nu e de ici, de colo, ca atare profita de aceasta excelenta compatibilitate de actiune, de ganduri, de vise, si concentrati-va amandoi fortele in aceeasi directie. In tandem, va iesi mult mai usor si mult mai bine, pentru ca va completati reciproc.

 

Horoscop 15 martie 2016 – Gemeni

Privesti spre viitor cu o combinatie de atitudini: pe de o parte abia astepti ca ceea ce se prefigureaza la orizont sa se materializeze, dar totodata parca ti-e si teama de ceea ce trebuie sa investesti pentru roadele visate. Totusi, esti pregatit pentru orice va urma, pentru ca ceea ce te asteapta la capat suna mult prea promitator ca sa stai si sa astepti sa-ti pice din cer. Pui umarul, depui tot efortul de rigoare, convins ca vei obtine ceva foarte bun la final, dar nu te astepta la minuni peste noapte. Drumul pana acolo e inca destul de lung, dar detii toate resursele necesare!

Citeste si:Horoscop saptamanal 14 – 20 Martie 2016

Citeste si:Mariana Cojocaru spune cum sunt barbatii in dragoste si sex in functie de zodie

Horoscop 15 martie 2016 – Rac

Cand iubesti, vezi lucrurile intr-o nota mult mai frumoasa, mai blanda, mai optimista, si acelasi lucru il simti si tu azi. Ai tendinta de a fi mai indulgent cu oricine, chiar si cu rivalii sau inamicii tai, pentru ca iti spui ca n-are rost sa porti pica, ci sa vezi doar partea buna a lucrurilor. Atitudinea aceasta optimista iti sade bine, pastreaz-o cat mai mult, pentru ca stii ca nu e o perioada tocmai usoara pentru tine. A nevoie de un carlig care sa te ridice inapoi la suprafata, si aceasta e iubirea: iubirea ta pentru altii sau iubirea altora pentru tine. Ai de unde!

Horoscop 15 martie 2016 – Leu

Esti la un inceput de capitol care te entuziasmeaza la maximum. Nu mai ai rabdare, vrei sa-i dai repede drumul si sa ajungi si mai repede la capat, dar nu te grabi. Ai sa vezi ca toate etapele acestui parcurs au un rost si nu merita sa sari peste ele. Toate au oferit, informatii de acumulat, persoane de intalnit, si merita sa inaintezi pas cu pas, etapa cu etapa, chiar daca esti mai nerabdator din fire. Bucura-te precum un copil care mai descopera ceva interesant din fiecare lectie la scoala, pentru ca, la final, toate aceste elemente se vor aduna intr-un succes de milioane.

Horoscop 15 martie 2016 – Fecioara

Vii acasa mai calm decat te-ai fi asteptat, chiar si dupa o zi grea de munca. De fapt, chiar atmosfera de acasa e motivul tau de relaxare, pentru ca aici te asteapta oameni dragi, copii veseli, vesti bune. Deschide-ti inima cand treci pragul casei tale, pentru ca si de starea ta depinde buna desfasurare a activitatilor domestice. Parca toate se reaseaza pe un fagas bun si calm, si aceasta stare de bine va ajuta pe toti sa comunicati mai usor si mai eficient, alungand stresul, suspiciunile si orice motiv de suparare. Lasa nervii si supararile la usa si ai sa vezi ca va fi o zi minunata!

Horoscop 15 martie 2016 – Balanta

Blocajul financiar de astazi nu trebuie privit ca pe un dezastru, pentru ca nu e deloc asa. Dimpotriva, daca azi nu poti plati o factura sau cumpara un obiect, e mai degraba in beneficiul tau. Posibil ca peste cateva zile sa intelegi de ce nu ai avut banii la momentul potrivit, poate pentru ca scade rata, sau scapi de datorie, sau gasesti un obiect mai bun sau mai ieftin. Nu te enerva daca bate vantul prin portofel, deoarece peste o vreme ai sa fii recompensat! Stai, deci, pe loc si nu cheltui ceea ce nici nu ai, nu vinde blana ursului din padure si nu cumpara pe datorie!

Horoscop 15 martie 2016 – Scorpion

Trece azi prin calea ta un motiv de enervare, pe care, daca nu-l gestionezi cum trebuie, s-ar putea sa-l transformi intr-o problema si mai mare. Nu fi tentat sa ripostezi agresiv, nu te avanta spre gesturi de razbunare sau rautati ieftine, pentru ca tot tu vei regreta mai apoi. Ramai pe loc, abtine-te sa reactionezi violent, chiar daca simti ca explodezi. Daca nu reusesti, strici mai mult decat ai putea crede, deci controleaza-ti reactiile. Va fi mai greu sa dregi busuiocul dupa aceea, decat sa te abtii sa sari in aer… inainte.

Horoscop 15 martie 2016 – Sagetator

Esti un pic mai trist, mai debusolat, ai avea mare nevoie de un gest de simpatie care sa-ti ridice moralul, si acesta chiar vine prin intermediul unei persoane care tine la tine si intelege ce se petrece in interiorul tau. Poate nu vine chiar in forma pe care o asteptai, dar tot e bine decat deloc. Deschide usa cand bate cineva, raspunde la telefon cand suna, deschide inima cand cineva se apropie de tine, pentru ca, daca tot respingi dialogul si te retragi in tristetea ta, poti rata o veste extraordinara. Dragostea sau prietenia pot veni si intr-un ambalaj diferit decat cel pe care l-ai comandat tu.

Horoscop 15 martie 2016 – Capricorn

Uneori, visele se mai si destrama, dar nu are rost sa te cramponezi de ele si sa le tot treci in revista. Daca un vis s-a spulberat, e semn ca a lasat loc pentru altul. Te-ai convins singur, cu luciditate, cu maturitate, ca nu era pentru tine, si trebuie sa te concentrezi spre altceva, mult mai posibil. Accepta chiar tu finalul de drum, schimba apoi macazul, si nu te tot raporta la vechile vise ratate. Nici macar nu e un esec, ci doar o trezire la realitate, acceptand ideea ca exista altceva mai bun, in alta directie. Alege noul sens cat mai repede, ce-a fost a fost!

Horoscop 15 martie 2016 – Varsator

Ceva nu merge asa cum doreai si, pe moment, esti tentat sa pui capat aici, sa renunti, sa nu mai incerci sa recuperezi nimic. Nu aceasta e solutia, nu abandonul, nu acceptarea infrangerii, ci sa consideri situatia de fata ca un pret ce se cere a fi platit, pentru a porni in alta directie dupa aceea. Nu te lasa doborat de pesimism sau de suparare, pentru ca nu acesta e scopul acestui hop, ci acela de a gasi in tine imense resurse de vointa si putere pentru a o lua de la capat. Pe terenul eliberat de moloz, poti construi altceva si mai solid, ca in jocul cu podul de piatra.

Horoscop 15 martie 2016 – Pesti

Stai ca pe ghimpi, asteptand sau visand la un eveniment caruia ii acorzi o importanta cu totul speciala. E emotia specifica unei imense bucurii care se prefigureaza la orizont, ca si cum urmeaza sa mergi la prima intalnire cu cineva drag sau sa incepi serviciul intr-un loc nou. E fireasca emotia, si o poti transforma intr-o sursa de energie pozitiva excelenta pentru ce va urma. Gestionezi bine momentul, deci preia din ceea ce simti combustibilul potrivit pentru un succes de zile mari. Ai curaj sa te folosesti de sansa: cine stie daca mai vine…

Horoscop 15 martie 2016 este oferit de Acvaria

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top