Horoscop lunar aprilie 2017 Oana Hanganu – FECIOARĂ. În aprilie, Fecioarele sunt extrem de critice şi geloase şi provoacă tensiuni în cuplu. În familie, vor să îşi impună punctul de vedere, iar la serviciu, spun exact ce gândesc şi îşi supără şefii sau colegii. Financiar, însă, le merge bine, după data de 11 aprilie
Începutul lui aprilie este tensionat şi plin de provocări pentru persoanele născute în zodia Fecioară.
În data de 3 aprilie, planeta Venus, acum în „mers retrograd”, ajunge în zodia Peşti, acolo unde se află şi „sectorul Parteneriatelor” din astrograma Fecioarelor. Critice din fire, Fecioarele devin acum şi mai greu de mulţumit, şi mai cârcotaşe, iar relaţiile acestora au doar de suferit.
În data de 5 aprilie, începe şi tranzitul retrograd al planetei Saturn în zodia Săgetător, iar acest tranzit afectează „sectorul Familiei” nativilor Fecioară.
Aceştia vor să îşi impună punctul de vedere sau măcar să fie ascultaţi, iar mulţi dintre ei vor avea senzaţia că sunt „sufocaţi” de familie, că trebuie să renunţe la prea multe pentru ca membrii familiei să fie mulţumiţi sau se vor revolta pentru că „libertatea de acţiune” le este limitată de nevoile familiei.
În special femeile născute în zodia Fecioarei vor trăi astfel de experienţe şi, odată cu intrarea planetei Mercur în mers retrograd, s+ar putea ca ele să răbufnească şi să spună ce au pe suflet de multă vreme, chiar cu riscul de a provoca tensiuni şi conflicte.
Mercur este planeta care patronează semnul zodiacal al Fecioarelor şi tocmai de accea tranzitul acestei planete este foarte important pentru ele.
Partea bună a tranzitului retrograd al lui Mercur este legată de şansa pe care Fecioarele o au acum de a-şi schimba viaţa definitivând proiecte din trecut sau urmând un curs de perfecţionare care le permite, ulterior, să înceapă o facere sau să îşi găsească un job foarte bune.
Resursele financiare nu se vor lăsa prea mult aşteptate: Luna plină din 11 aprilie are loc în zodia Balanţei, în „casa Banilor” din astrograma Fecioarelor. Portofelul acestora va fi plin!
În ceea ce priveşte viaţa sentimentală, armonia poate fi restabilită după data de 15 aprilie, când Venus, planeta Iubirii, revine la mersul direct în zodua Peşti, influenţând, în bine, sectorul Parteneriatelor din astrograma Fecioarelor. Din 15 aprilie, începe o perioadă foarte bună pentru împăcări şi pasiune în cuplu sau pentru apariţia unei persoane speciale în viaţa nativilor singuri.
Important este ca Fecioarele să îşi ţină sub control spiritul critic, tendinţa de a-şi face griji din orice şi gelozia, care va fi „la cote maxime” după 20 aprilie.
Citeste Horoscopul lunar pentru aprilie si pentru zodiile: BERBEC | TAUR | GEMENI | RAC | LEU | FECIOARA | BALANTA | SCORPION | SAGETATOR | CAPRICORN | VARSATOR | PESTI.
Acest articol a fost actualizat la: 2017-03-31T10:12:26+03:00 10:12
Acest site foloseste cookies.
Read More