Horoscop lunar aprilie 2017 Oana Hanganu – SCORPION

Horoscop lunar aprilie 2017 Oana Hanganu – SCORPION. În aprilie, Scorpionii găsesc finanţatori pentru proiectele personale. În plan sentimental, prima parte a lunii este marcată de tensiuni şi secrete care ies la lumină, iar ultima parte a lunii, de noroc pentru Scorpionii care nu mai vor să fie singuri

Şi în aprilie, prezenţa planetei Jupiter în mers retrograd, în semnul Balanţei, îi face pe Scorpioni să aprecieze mai mult timpul petrecut acasă, clipele de singurătate sau de meditaţie, momentele în care îşi pot analiza viaţa şi în care pot face planuri ce vor fi puse în practică peste câteva luni.

În prima săptămână a lui aprilie, planeta Venus va ajunge în zodia Peşti, influenţând „casa Iubirii şi Copiilor” din astrograma Scorpionilor. Tranzitul retrograd al Planetei Iubirii va scoate la lumină secrete ale partenerului de viaţă sau secrete ale copiilor. Dar şi Scorpionii care au „călcat strâmb” se pot trezi acum „în lumina reflectoarelor” şi trebuie să dea socoteală şi să încerce să repare răul făcut.

Prezenţa lui Jupiter în zodia „parteneriatelor” şi a mariajului (Balanţă) intensifică tensiunile provocate de astfel de dezvăluiri şi, de multe ori, acestea provoacă sfîrşitul unui mariaj sau destrămarea unui cuplu.

Horoscop lunar APRILIE – Scorpionii au parte de tensiuni

Iar din 10 aprilie, tranzitul lui Mercur retrograd în zodia Taur complică lucrurile şi îngreunează orice tentativă de negociere sau de împăcare. Comunicarea este dificilă: mesajele sunt prost „recepţionate”, iar cuvintele, greşit interpretate. Abia după 15 aprilie, când Venus revine la mersul direct, tensiunile se pot atenua, dar nu dispar.
Însă pentru Scorpionii singuri, data de 15 aprilie poate fi un moment favorabil din punct de vedere sentimental. Nativii pot întâlni oameni speciali, se pot îndrăgosti sau măcar pot alege să petreacă un timp alături de o persoană care le place, fără să îşi viseze la o relaţie pe termen lung.

Un alt eveniment care pune presiune mai ales pe relaţiile şi parteneriatele cu probleme este Luna Plină din 11 aprilie, care se formează în zodia Balanţei. Pentru Scorpionii care nu au probleme în dragoste, Luna pLină din 11 aprilie poate constitui un moment favorabil pentru că atunci pot să apară protectori sau mentori care să îi ajute pe Scorpioni să ia deciziile corecte şi, dacă este cazul, să îşi schimbe „orientarea profesională”.

Cu ajutorul unor astfel de mentori sau protectori care îi ajută din umbră, Scorpionii pot primi oferte de colaborare interesante sau pot negocia contracte avantajoase.

Sectorul Parteneriatelor din astrograma lor este bine susţinut de Soare, care intră în data de 20 aprilie în zodia Taur şi de Luna Nouă din semnul Taurului, din data de 26 aprilie (iar în zodia Taurului este chiar „sectorul Parteneriatelor” din astrograma Scorpionilor). Succesul profesional le este asigurat şi de intrarea planetei Venus, în data de 28 aprilie, în zodia Berbec, adică în „casa Profesiei” Scorpionilor, dar şi de prezenţa planetei Marte în zodia Gemeni, aspect care îi ajută pe Scorpioni să primească, dacă îşi doresc, finanţări importante pentru proiectele personale.

Citeste Horoscopul lunar pentru aprilie si pentru zodiile: BERBEC | TAUR | GEMENI | RAC | LEU | FECIOARA | BALANTA | SCORPION | SAGETATOR | CAPRICORN | VARSATOR | PESTI.

Acest articol a fost actualizat la: 31 martie 2017 10:15

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu