Horoscop lunar august 2017 Balanță – Oana Hanganu

Horoscop lunar august 2017 Balanță – Oana Hanganu. Balanțele își schimbă convingerile legate de mariaj: unele se căsătoresc deși nu credeau în instituția căsătoriei.

Horoscopul lunii august pentru zodia Balanță începe cu prezența planetei Venus în zodia Rac.

Tranzitul lui Venus în Rac va dura până în 26 august, iar pentru Balanțe, va marca sectorul Carierei din astrogramă.

Venus în Rac le va ajuta pe Balanțe să aibă succes și bani, iar celor singure, le poate aduce o mare iubire, fie la locul de muncă, fie cu ocazia unui eveniment profesional la care iau parte.

În plus, Uranus, retrograd din 3 august în casa Parteneriatelor din astrograma Balanțelor, va aduce schimbări neașteptate.

Astfel, unele Balanțe se vor îndrăgosti de persoane pe care, altădată, nici măcar nu le-ar fi remarcat.  

Unele Balanțe se vor căsători, deși până acum, nici nu doreau să vorbească deapre așa ceva, în timp ce ce altele vor decide, brusc, să renunțe la partenerul actual.

Luna Plină din data de 7 august poate veni cu noutăți importante în plan sentimental pentru că va avea loc în zodia Vărsător și în casa Iubirii din astrograma Balanțelor.

Și, cum tot în zodia Vărsător este Nodul Nord, unul dintre pilonii Axei Destinului, se poate spune că întâlnirile sau evenimentele din jurul datei de 7 august vor avea o încărcătură karmică.

O semnificație excepțională vor avea și întâlnirile sau evenimentele din jurul datei de 21 august.

În 21 august va fi Lună Nouă și eclipsă de Soare în zodia Leu, unde se va afla și Nodul Nord, un alt pilon al Axei Destinului.

Pentru Balanțe, Luna Nouă din 21 august poate aduce noi prieteni sau un nou cerc social sau o nouă rețea profesională.

În 23 august, Soarele va intra în zodia Fecioară, unde, între 13-31 august, se înregistrează și tranzitul retrograd al planetei Mercur.

Acest tranzit, în special în ultima parte a lunii august, va favoriza întoarcerea Balanțelor la pasiuni, hobby-uri sau colaborări mai vechi.

În data de 26 august, planeta Venus va intra în zodia Leu, unde se vor afla Nodul Nord și planeta Pasiunii, Marte.

Interesul și energia Balanțelor se va (re)îndrepta spre ceea ce iubesc cu adevărat. Iar asta va fi valabil atât în plan personal, cât și profesional.

Acest site foloseste cookies.

Read More