Știri
Horoscop Nicoleta Svârlefus 25 februarie – 3 martie – Prundeța este cuvântul cheie
Nicoleta Svârlefus a prezentat previziunile săptămânii 25 februarie – 3 martie 2019.
Berbec
Prima parte a săptămânii evidențiază aspectele financiare comune cu alții, achitarea facturilor sau discuțiile cu instituțiile financiare. Sunt posibile rezolvări, dialoguri fructuoase, însă nu slăbi vigilența și verifică atent fiecare document sau fiecare sursă de informații. Începutul lunii Martie te va duce cu gândul spre zări îndepărtate, astfel că este favorabil să creionezi planuri de călătorii, de studii de anvergură și reconfigurări socio-profesionale. Sclipirile geniale pe care le dovedești în această săptămână îți vor remodela filozofia de viață, dar vor fi utile și altora. Ar fi bine să notezi într-un jurnal personal ideile care îți vin în minte, oricât ar părea de năstrușnice sau irealizabile. Se vor materializa la momentul potrivit.
Taur
Relațiile cu ceilalți și colaborările în care ești implicat îți deschid săptămâna. Răsturnările de situație pot fi frecvente și neobișnuite, de aceea evită să te bazezi pe cele discutate sau parafate în prima parte a săptămânii. Luna Martie debutează cu aspecte financiare, de genul achitarea datoriilor, dialoguri cu partenerul de viață, rudele, colaboratorii vizavi de bani și bunuri comune, relații cu instituții financiare. Fii prudent când vine vorba de latura materială a vieții, deoarece sunt posibile situații explozive, metaforic vorbind. Este posibil să primești sume de bani fabuloase, obiecte de valoare sau propuneri de implicare în colaborări noi și bine plătite. Cheltuieli de anvergură, planuri de călătoriei, relații cu străinătatea.
Citește și: Horoscop săptămâna 25 februarie – 3 martie 2019: Rune Voropchievici, Previziuni Pătrășcanu
Gemeni
Ai mult de lucru în prima parte a săptămânii, de aceea ar fi bine să alcătuiești un plan de acțiune și să-l urmărești îndeaproape. Datorită forfotei de la locul de muncă, sănătatea devine vulnerabilă. Dozarea eforturilor, odihna și o dietă potrivită ți-ar fi de mare folos. Luna Martie debutează cu discuții parteneriale zgomotoase. Fii prudent, pentru că este posibil să te desprinzi din toate relațiile parteneriale. Orice relație partenerială va rezista numai dacă este fundamentată pe baze serioase și de bună calitate. Astfel, începând cu această săptămână sunt posibile separarea, divorțul, renunțarea la unele colaborări și afaceri. Discerne totul atent și la nevoie apelează la sfaturile specialiștilor. Cheltuieli majore pe facturi, taxe, datorii diverse.
Rac
Relațiile sentimentale și cele amoroase îți deschid săptămâna. Discuții, activități comune, planuri de viitor, dar și iluzii, dezamăgiri, minciuni. Fii prudent și nu lua de bun chiar tot ce se petrece pe acest segment, pentru că aparențele sunt înșelătoare. Primele zile ale lunii Martie te predispun la multă muncă, atât acasă în plan familial, cât și în plan profesional la serviciu. Dozează-ți eforturile, întrucât sănătatea este vulnerabilă. Odihna, dieta potrivită, compania celor dragi și de încredere te ajută să depășești totul cu bine. Controverse în relațiile parteneriale. răsturnările de situație pot fi la ordinea zilelor. Este nevoie să acorzi atenție și eforturi partenerului de viață sau colaborărilor profesionale.
Leu
Sunt favorizate activitățile domestice și relațiile cu membrii familiei. Poți desfășura mai ușor curățenii, reparații de anvergură sau reamenajări ale spațiului de locuit. Se recomandă prudență la sursele de apă din spațiul locativ, pentru că se pot avaria. Este nevoie să ții cont de relațiile cu persoana iubită și de relațiile cu copiii. Sunt posibile discuții aprinse, zgomotoase, aflarea unor detalii importante privitoare la scopurile persoanei iubitei sau copiilor, după caz. Cum există multă dinamită în segmentul amoros, fii prudent și evită escaladarea conflictelor. Unele relații se pot finaliza din te miri ce. La serviciu se întrezărește multă activitate în a doua parte a săptămânii, dar te vei descurca foarte bine cu puțin efort și bunăvoință. Îngrijește-ți sănătatea!
Fecioara
Săptămână debutează cu multe discuții, călătorii pe distanțe scurte și activități intelectuale. Persoanele din anturajul apropiat îți vor fi în preajmă, te vor solicita pentru diverse scopuri mai mult sau mai puțin comune, astfel că tot acest iureș te va obosi. Selectează totul și planifică-ți treburile așa cum ai tu nevoie și nu cum vor alții să-ți impună. Membrii familiei îți sunt alături, însă și tu la rândul tău este bine să-i sprijini atât cât poți. Trebuile gospodărești le vei realiza ușor, cu sprijinul celor dragi, astfel că segmentul domestic și tot ce implică el te va ademeni să stai mai mult pe acasă. Pe de altă parte, sunt zile favorabile planurilor de vizitare a rudelor, a locurilor natale și a locurilor dragi sufletului tău. Antrenază-i și pe cei dragi în activitățile tale!
Balanta
Săptămâna îți aduce noutăți financiare dinspre locul de muncă. Este vorba de primirea salariului, a unei prime sau a unui favor neașteptat, dar util. Pe de altă parte vor apărea și informații noi privitoare la schimbarea condițiilor de muncă sau a diversificării activității profesionale. Prudență la cheltuieli, pentru că veniturile sunt oscilante și sub așteptări. Persoanele din anturajul apropiat te solicită mult. Dialoguri furtunoase, acțiuni grăbite, decizii luate sub primul impuls! Controlează-ți gândurile, alege cu grijă cuvintele pe care dorești să le rostești și evită provocările celorlalți. Izul conflictului plutește în aer și la cea mai mică scânteie poate lua o amploare de nebănuit. Prudență în călătorii! A doua parte a săptămânii evidențiază segmentul domestic.
Scorpion
Ai mult elan la începutul săptămânii, astfel că poți rezolva diverse treburi restante. Hărnicia de care dai dovadă îi poate deranja pe unii, pentru că fără să-ți dai seama vei fi tentat să te implici și în treburile lor. Selectează cu grijă ceea ce ai de făcut și rezumă-te numai la treburile tale personale sau profesionale. Se conturează cheltuieli majore pe diverse. Plus apar informații interesante referitoare la salarizarea locului de muncă. Controversele pot fi uriașe, de aceea mai întâi vezi despre ce este vorba, adună cât mai multe informații din surse sigure, discută cu oameni de încredere și abia apoi decide în consecință. Sunt șanse să primești sume mari de bani, să se modifice condițiile de lucru, să plece unii colegi sau să descoperi nereguli serioase în actele tale oficiale. A doua parte a săptămânii evidențiază relațiile cu anturajul apropiat.
Sagetator
Săptămâna debutează cu stări de spirit contradictorii, de aceea fii prudent și ocupă-te numai de activități ușoare. Sănătatea este vulnerabilă și ar fi bine să te îngrijești corespunzător. Miercuri și Joi te vei simți mai bine, dar nu forța nota. Exuberanța manifestată haotic îți poate crea neplăceri pe termen lung. Controlează-ți reacțiile, dozează-ți eforturile și stabilește un plan de acțiune pe care să-l urmărești îndeaproape. Perioada pe care o traversăm este foarte dinamică, putându-se declanșa conflicte neobișnuite. A doua parte a săptămânii îți aduce în atenție segmentul financiar. Este rost să primești bani, bunuri cadouri sau informații prețioase necesare la locul de muncă.
Capricorn
Ar fi bine să asculți sfaturile prietenilor și cele ale persoanelor din segmentul profesional care îți susțin proiectele socio-profesionale și-ți apreciază eforturile. Ești bine văzut în mediul în care lucrezi, iar mulți vor să profite de poziția ta socială, dar și de cunoștințele dobândite până acum. Însă, din când în când ai nevoie și de opinii separate, pentru a întregi tabloul de ansamblul al relațiilor și situațiilor în care te afli. Filtrează orice informație primită în această săptămână și acționează în consecință. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele sistemului respirator și pe ficat, de aceea fii foarte prudent. Ai nevoie de odihnă, dozarea eforturilor și oameni de încredere în preajma ta. În a doua parte a săptămânii te vei simți mai bine, însă nu forța nota.
Varsator
Ești solicitat în plan profesional, mai ales de către șefi sau autorități ale diverselor instituții oficiale. Se întezăresc activități deosebite, iar în această săptămână se pun bazele viitoarelor colaborări. Este posibil să-ți displacă propunerile colegilor vizavi de implicarea ta, însă ai încredere că totul se desfășoară spre binele tău suprem și al celor din jur. Ai în preajmă prieteni și persoane deosebite ce te pot sprijini la locul de muncă. Se recomandă prudență, pentru că este posibil să se declanșeze conflicte serioase pe termen lung. Vorbește strict, la obiect și evită provocările celorlalți. Spre finalul săptămânii, retrage-te în liniștea și confortul casei. Analizează pe îndelete situațiile în care ești implicat. Revelațiile vor fi deosebite!
Pesti
Este o săptămână în care vei avea multe și mărunte de făcut în plan profesional. Indiferent de situația în care te afli, spre finele acestei perioade vei constata că ți-ai schimbat ceva din filozofia de viață și probabil și din stilul de viață. Sunt posibile dialoguri cu persoane erudite, deosebite, dar și cu persoane străine alături de care vei dezvolta, undeva, cândva relații de bună calitate. Totuși, fii rezervat în aprecieri și filtrează informațiile primite. Planuri de călătorie, de studii, de participare la activități socio-profesionale de anvergură. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt la ordinea zilelor. Schimbări majore de statut socio-profeisonal și de imagine publică. Sunt posibile discuții aprinse și apariția unor animozități pe termen lung. Relațiile cu prietenii sunt viciate, deci fii prudent.