Începând din această săptămână, studiile pe termen scurt, călătoriile şi relaţiile cu neamurile şi prietenii apropiaţi vor fi la frecvente. Raportarea ta la toate acestea va fi cu totul alta. Vei studia doar ce îţi place, vei păstra alături de tine doar persoanele potrivite sufletului tău, iar relaţiile cu neamurile le vei putea aborda cu mai multă deschidere şi bunăvoinţă.
Dacă ești nevoit să călătorești, fii prudent și călătorește cu un scop bine definit ce nu poate fi realizat în altă perioadă. Se pot lega prietenii noi sau pot reveni în viața ta persoane cunoscute demult. Totuși, cineva îţi poate încânta sufletul pe moment, dar mai târziu poţi descoperi că nu este ceea ce pare.
Treburile domestice se remarcă în a doua parte a intervalului analizat. Ai spor la curățenii și reparații importante. De asemenea, vânzarea-achiziționarea de bunuri patrimoniale pot intra în discuție. La finele săptămânii, cheful de distracţii şi aventuri va fi la cote înalte.
Capitolul financiar se va reconfigura pentru tine începând cu această săptămână. Este vorba despre banii câştigaţi din munca proprie, existând varianta începerii unui câştig existenţial dintr-un domeniu drag sufletului tău. Pe de altă parte s-ar părea că şi sistemul valorilor proprii va cunoaşte transformări. Găsirea echilibrului între latura materială şi cea spirituală a vieţii va fi provocarea următoarei perioade.
Zilele de 6 și 7 Februarie sunt delicate în privinţa relaţiilor cu persoanele din anturajul apropiat. Pot apărea neînţelegeri, dar prudenţa şi discernământul te-ar ajuta mult. De asemenea, se pot evidenția călătorii pe distanțe scurte sau tentația de a te ocupa de studii și de a te informa pe subiecte de larg interes. Discuții multe și călătorii frecvente pe tot parcursul săptămânii. Spre finalul săptămânii se conturează reuniuni familiale și treburi domestice.
Pentru tine începe o perioadă minunată de transformare a propriei fiinţe. Personalitatea ta este în vizorul astrelor şi bine ar fi să te modelezi în funcţie de evenimentele din jurul tău. S-ar putea să devii nemulţumit de toate relaţiile pe care le ai cu ceilalţi, dar reţine că hiba este doar la tine.
Dorinţa de a-ţi modifica atât spiritul cât şi fizicul va fi la cote înalte. Recomandabil este să parcurgi cursuri de dezvoltare personală, relaţională, de estetică corporală sau să discuţi regulat cu specialişti în aceste domenii. La capitolul financiar, zilele de 6 și 7 Februarie sunt destul de conflictuale. Este posibil să faci cheltuieli neprevăzute, dar pe de altă parte, poţi primi şi mici cadouri sau favoruri de la cei dragi.
Călătoriile pe distanţe scurte, relaţiile cu neamurile, cu prietenii apropiaţi şi studiile sunt frecvente și foarte provocatoare. Dialoguri aprinse, veşti bune, altele mai puțin, participări la seminarii pe teme plăcute sufletului tău, toate se împletesc în jurul tău exact cum ai nevoie în această etapă a vieţii.
În primele zile ale săptămânii nu prea te remarci în anturaj. Eşti discret, energia vitală este destul de scăzută şi bine ar fi să te ocupi doar de activităţile de rutină care nu te solicită prea mult. Foarte important devine capitolul prieteni şi protectori.
Începe o perioadă favorabilă unei selecţii drastice printre apropiaţi şi de a atrage în viaţa ta oameni noi, de o înaltă ţinută morală. Pe de altă parte ţi-ai putea orienta eforturile şi atenţia către diverse asociaţii sau grupări cu scopuri umanitare, în care îţi poţi folosi altruismul.
De reţinut că oamenii care ţi se alătură sau organizaţiile în care te implici acum sunt de lungă durată şi vor avea un impact major pentru Destinul tău. pe 6 și pe 7 Februarie îți revine pofta de viață și te vei alătura celorlalți în activitățile cotidiene. Totuși, sănătatea este vulnerabilă. Fii prudent și îngrijește-te corespunzător. Finalul săptămânii anunță cheltuieli majore, dar și posibilitatea de a câștiga bani sau de a primi cadouri spectaculoase.
Sursa: Astrocafe
Acest articol a fost actualizat la: 2019-02-04T22:06:20+02:00 22:06
Acest site foloseste cookies.
Read More