Horoscop săptămânal 1-7 ianuarie 2018 Balanță – Oana Hanganu

Horoscop săptămânal 1-7 ianuarie 2018 Balanță – Oana Hanganu. Balanțele primesc propuneri de colaborare care le iau prin surprindere, dar le cer răspuns rapid.

Horoscopul săptămânii 1-7 ianuarie 2018 pentru zodia Balanță anunță succes în carieră și schimbări în plan partenerial, dar și momente în care nativii vor fi nevoiți să ia, rapid, decizii, deși astfel de situații nu le convin deloc.

Balanțele se hotărăsc foarte greu pentru că iau în calcul toate variantele și adună cât mai multe informații înainte. Din păcate, în felul acesta ratează oportunități sau amână prea mult demararea unor proiecte și au numai de pierdut.

Aceste aspecte vor fi deosebit de importante în primele zile ale anului, când va fi Lună Plină în Rac și în sectorul Carierei din astrograma Balanțelor.

Mai mult, în ziua de 2 ianuarie,  Uranus, planeta Surprizelor, va reveni la mersul direct în zodia Berbec și în casa Parteneriatelor din astrograma Balanțelor.

S-ar putea ca nativii să primească oferte de colaborare la care nici nu s-ar fi așteptat sau de la persoane la care nici nu s-ar fi gândit, dar să li se ceară răspuns rapid sau implicare imediată. Iar Balanțele trebuie să se adapteze la această nouă”dinamică”.

Miercuri, 3 ianuarie, Soarele va intra în zodia Leu și, până vineri, va activa casa Prietenilor din astrograma Balanțelor. Acestea vor socializa, își va face noi prieteni, vor fi invitate să facă parte din diferite grupuri sau organizații profesionale și vor fin inspirate în a folosi eficient internetul și resursele online.

Vineri, 5 ianuarie, Luna va intra în zodia Fecioară, unde va rămâne până duminică. Sfârșitul de săptămână va fi un bun prilej pentru odihnă, dar mulți nativi Balanță se vor ocupa de diferite chestiuni administrative sau își vor vizita rudele și prietenii apropiați.

Duminică, 7 ianuarie, Luna va intra în Balanță și va forma un aspect tensionat cu Saturn aflat în Capricorn. Pentru Balanțe, acest aspect înseamnă risc de ceartă în familie sau negocieri dificile în cazul închirierii sau vânzării unei case. Până la urmă, însă, diplomația nativă a Balanțelor poate anula și astfel de probleme.

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More