Horoscop săptămânal 2 – 8 aprilie 2018 Balanță – Oana Hanganu. Balanțele ar trebui să nu apeleze la credite în această perioadă, indiferent dacă au nevoie de mai mulți bani pentru cadouri de Paști sau pentru amenajarea locuinței.
În familie, risc de ceartă din cauza unei probleme administrative sau patrimoniale.
Citește și: Horoscopul săptămânii 2 – 8 aprilie 2018 pentru toate zodiile!
Horoscopul săptămânii 2-8 aprilie 2018 pentru zodia Balanță anunță o perioadă norocoasă în plan financiar chiar de luni, când Luna se va afla în zodia Scorpion și va activa casa Banilor din astrograma nativilor. Este vorba despre bani câștigați din munca proprie.
Iar Luna va fi în opoziție cu Venus, Micul Benefic, aflat în celălalt sector financiar din astrogramă, ”casa Banilor altora”. Acest aspect le recomandă nativilor să reziste tentației de a apela la credite în această perioadă, în ciuda ofertelor care le fac cu ochiul și a dorinței de a-i copleși pe cei dragi cu atenții și cadouri.
Tot luni, planetele Marte și Saturn vor forma un aspect tensionat în sectorul Casei și al familiei din astrograma Balanțelor. Acesta vorbește despre risc de ceartă în familie din cauza unor probleme administrative sau patrimoniale sau din cauza cheltuielilor pe care nativii doresc să le facă pentru reamenajarea locuinței.
Efectele acestui aspect se vor face simțite și în săptămânile următoare și, pentru că Mercur va fi retrograd în casa Mariajului, până în 15 aprilie, e bine ca Balanțele să nu forțeze nota. În general, Balanțele evită conflictele și fac orice pentru armonie în cuplu, dar acum, Marte, aflat în Capricorn, le face mai impulsive și mai dornice de a-și impune punctul de vedere în familie.
Mai mult, în zilele de miercuri și joi, Mercur retrograd va forma aspecte tensionate cu Marte și Saturn, deci vor fi încă două elemente conflictuale în sectorul familiei pentru Balanțe. Diplomația lor înnăscută le va ajuta să treacă peste aceste provocări.
Din fericire, și prezența planetei Venus în zodia Taur va avea un impact pozitiv pentru că Venus este planeta care le patronează pe Balanțe și se află într-un sector foarte sensibil din astrograma lor: cel care se referă la banii altora, la resursele comune dar și la intimitatea din cuplu.
Iar Venus este planeta Iubirii, armoniei și echilibrului. În ciuda provocărilor, Balanțele vor găsi, până la urmă, soluții.
Acest articol a fost actualizat la: 2018-03-29T19:17:49+03:00 19:17
Acest site foloseste cookies.
Read More