Horoscop săptămânal 23 – 29 aprilie 2018 Săgetător – Oana Hanganu

Horoscop săptămânal 23 – 29 aprilie 2018 Săgetător – Oana Hanganu. Săgetătorii devin mai chibzuiți și mai responsabili. În plan personal, astrele favorizează relațiile la distanță, iar pentru cuplurile deja formate, comunicarea, distracția și călătoriile.

Horoscopul săptămânii 23-29 aprilie 2018 pentru zodia Săgetător începe cu un aspect favorabil celor care vor să călătorească împreună cu persoana iubită sau care au relații la distanță. Acest aspect se formează între Lună și Mercur în cursul zilei de luni și le poate aduce noroc și nativilor singuri care își cută sufletul pereche.

În ziua de marți, 24 aprilie, planeta Venus va intra în zodia Gemeni, unde va rămâne până la data de 19 mai. În tot acest timp, Venus va acționa în sectorul Mariajului și al parteneriatelor din astrograma Săgetătorilor.

BERBEC | TAUR | GEMENI | RAC | LEU | FECIOARA | BALANTA | SCORPION | SAGETATOR | CAPRICORNVARSATOR | PESTI

Pentru nativii singuri, Venus în Gemeni poate aduce întâlnirea cu sufletul-pereche. Pentru Săgetătorii care au, deja, pe cineva, Venus în Gemeni poate consolida relația sau, după caz, poate atenua eventuale tensiuni și probleme.

Dar, în astrologie, Venus nu este doar planeta Iubirii, ci și Micul Benefic. Aflat în casa Parteneriatelor, ”Micul Benefic” poate aduce profit în afaceri, colaborări bine plătite sau relații reciproc avantajoase. Tocmai de aceea, se poate spune că, pentru Săgetători, începe o perioadă foarte norocoasă!

Mijlocul săptămânii va fi, totuși, marcat și de un aspect tensionat format de planetele Mercur și Saturn. Acesta poate aduce, în jurul datei de 26 aprilie, certuri în cuplu din cauza banilor sau cheltuieli neprevăzute dar necesare pentru rezolvarea unor probleme cu care se confruntă un copil sau chiar partenerul de viață al nativilor.

Astfel de provocări vor modifica atitudinea nativilor față de bani și îi vor face mai chibzuiți și mai responsabili, așa cum cere și așa-numita ”conjuncție” dintre planetele Marte și Pluton, aflate în casa Banilor din astrograma Săgetătorilor.

Săgetătorii construiesc relații de prietenie cu partenerii de afaceri

În ultima parte a săptămânii, Luna aflată în zodia Balanță va îndrepta atenția nativilor spre prieteni și le va aduce numeroase ocazii de a ”ieși în lume”, iar armonia dintre Soare și Saturn va influența în mod pozitiv relațiile nativilor cu colegii de muncă sau partenerii de afaceri.

Acest articol a fost actualizat la: 2018-04-20T15:32:13+03:00 15:32

Acest site foloseste cookies.

Read More