Horoscop săptămânal 24-30 aprilie 2017 Oana Hanganu – PEȘTI

20.04.2017
Horoscop săptămânal 24-30 aprilie 2017 Oana Hanganu – PEȘTI

Horoscop săptămânal 24-30 aprilie 2017 Oana Hanganu – PEȘTI. Peștii trebuie să își (re)descopere puterea interioară.

Cum stau Peștii cu dragostea în ultima săptămână de aprilie? Stau foarte bine, de vreme ce Venus, planeta Iubirii, se află chiar în zodia lor.

În ceea ce îi privește pe nativii singuri, astrele par hotărâte să le mai dea o șansă: planeta Iubirii nu pleacă din semnul Pești decât vineri. Mai sunt, deci, câteva zile bune pentru a găsi Iubirea sau „sufletul-pereche”.

Peștii trebuie să iasă din casă și să „socializeze”, dar tocmai în sectorul responsabil cu așa ceva în astrogramă, nativii Pești îl au pe Pluton, retrograd, în semnul Capricornului.

Aflat aici, Pluton le cere Peștilor să schimbe modul în care relaționează cu prietenii și să se „elibereze” de fobii, prejudecăți sau obiceiuri care nu le mai sunt de folos.

Pluton îi vizează în special pe Peștii care sunt „dependenți” de prieteni sau care nu se pot detașa de trecut sau de foști parteneri. Ei trebuie să învețe să își redescopere puterea interioară, să se aprecieze și să se iubească și apoi vor atrage Iubirea.

Iar Luna Nouă din data de 26 aprilie poate fi, pentru Pești, un moment de transformare, care se va reflecta în special în viața lor sentimentală.

Și asta, pentru că Luna Nouă va avea loc în zodia Taur, o zodie patronată de Venus, planeta Iubirii. Mai mult, în ziua de Lună Nouă, Venus se va afla în zodia Pești, alături de Chiron, care are puterea de a vindeca rănile sufletești.

Această conjunctură astrală face din Luna Nouă din data de 26 aprilie un moment special pentru nativii Pești. Cei care au o relație, vor aduce mai multă iubire în cuplu, iar cei singuri se vor pregăti, sufletește, pentru o mare iubire.

În ceea ce privește finanțele, Peștii nu au motive se supărare: încă din 21 aprilie, planeta Afacerilor se află în zodia Berbec și în sectorul Banilor din astrograma Peștilor.  Deocamdată, însă, Mercur este retrograd, iar Peștii primesc bani sau fac tot felul de tranzacții dar  sumele obținute sunt mai mici decât cele așteptate.

Vineri, lucrurile vor începe să se schimbe: Venus, „Micul Benefic” din astrologie va ajunge în zodia Berbec și va aduce un plus de energie în sectorul financiar al Peștilor. Iar săptămâna viitoare, în 4 mai, Mercur va reveni la mersul direct și lucrurile se vor „reașeza” pentru toate zodiile.