Horoscop săptămânal 24-30 aprilie 2017 Oana Hanganu – TAUR. Ce prevăd astrele pentru Tauri? O întâlnire karmică sau o iubire secretă.
Taurii sunt iubiți de prieteni și admirați de colegi și s-ar putea ca în primele zile ale săptămânii să fie premiați de o organizație profesională sau să fie promovați la serviciu. Iar toate astea i se datorează și planetei Venus care, până în 28 aprilie, se află în sectorul social din astrograma Taurilor, pe care, de altfel, îi patronează.
Dar, încă din 20 aprilie, Taurii mai au un aliat puternic: Soarele, care se află chiar în zodia lor. Și tot în zodia lor va avea loc Luna Nouă din data de 26 aprilie , când, pentru Tauri, va începe o perioadă importantă, care se va încheia odată cu Luna Plină (tot în Taur) din noiembrie.
Luna Nouă din zodia Taur îi ajută pe nativi să capete mai multă curaj în a face schimbările necesare pentru a se bucura de succes și de (mai multă) prosperitate.
Nativii Taur sunt norocoși, iar în această săptămână planeta Acțiunii, Marte, îi mobilizează și le dă energia de care au nevoie pentru a-și concretiza planurile. Marte se află în zodia Gemeni, din data de 21 aprilie și îi face pe Tauri mai combativi, mai rapizi în modul de a acționa și mai dispuși să își asume riscuri (bine calculate).
Seriozitatea și nevoia de siguranță a Taurilor îi va ajuta pe nativi să nu cadă ușor în capcana lui Mercur retrograd, aflat în zodia Berbec și în „casa Secretelor” din astrograma lor. Mercur retrograd provoacă probleme de comunicare și sporește apetitul pentru confidențe, pentru depănarea de amintiri și pentru discuții cu tentă de bârfă. Cei mai mulți nativi Taur vor reuși să evite astfel de „provocări” care ar putea să le afecteze relațiile de muncă sau de afaceri, iar ceilalți se vor trezi în situații „fără ieșire” și își vor reduce șansele și succesul. Așadar, astrele le recomandă Taurilor să fie foarte discreți și să își aleagă cu grijă partenerii de dialog și mai ales confidenții!
Foarte discreți vor deveni Taurii în special din data de 28 aprilie, când planeta Venus va intra în zodia Berbec și se va alătura planetelor Mercur și Uranus, în „sectorul Secretelor și Trecutului” din astrograma lor. Venus în zodia Berbec înseamnă, pentru Taur, preferința pentru confortul de acasă, în defavoarea evenimentelor la care ia parte multă lume, dar și interesul sporit pentru meditație, yoga și pentru așa-numitele „științe de graniță”. De asemenea, Venus în zodia Berbec poate însemna, pentru Tauri, și o întâlnire karmică sau o iubire secretă, dar și o dorință sporită de a-i ajuta pe alții.
Acest articol a fost actualizat la: 20 aprilie 2017 12:16