Horoscopul săptămânii 27 noiembrie-3decembrie 2017 pentru zodia Rac pune accent pe relațiile de la locul de muncă și pe atenția acordată, de nativi, sănătății personale, dar și pe posibila reactivare a unor probleme din trecut, care nu mai suportă amânare.
Viața profesională va fi prioritatea nativilor în această săptămână, iar șansele ar putea să le surâdă în ziua de marți, când, în favoarea lor vor acționa planeta Comunicării și Saturn, planeta care pune accent pe rezolvarea sarcinilor și obligațiilor cu maximă responsabilitate.
Favorabilă va fi și ziua de joi, dar șansa le va surâde cu adevărat din data de 1 decembrie, când Venus va intra în zodia Săgetător și în casa Profesiei din astrograma Racilor.
Ajutați de Venus, Racii vor avea relații excelente cu șefii și colegii și vor putea obține o primă sau o mărire de salariu. Venus va rămâne în Săgetător până în prima zi de Crăciun, dar, din 3 decembrie, Mercur retrograd în aceeași zodie va provoca tot felul de încurcături în domeniile pe care le guvernează (comunicare și călătorii).
Pentru Raci, Mercur retrograd în casa Profesiei poate aduce tensiuni cu colegii sau clienții, marea lor majoritate pornind de la neînțelegeri sau amânări ale unor evenimente sau de la erori strecurate în documente. Important este ca Racii să verifice de mai multe ori documentele pe care le redactează sau le semnează și să respecte termenele stabilite pentru diferitele faze ale proiectelor la care lucrează.
Tot în data de 3 decembrie va fi Lună Plină în zodia Gemeni, care ar putea însemna, pentru mulți nativi Rac, reactivarea umor probleme din trecut. Acestea nu mai suportă amânare și nativii vor căuta soluții cât mai rapide și mai eficiente.
Problemele respective pot avea legătură cu casa ori pot viza relația nativilor cu familia, deoarece prezența lui Marte (planeta Războiului) în zodia Balanței tensionează sectorul Familiei din astrograma Racilor.
Dar s-ar putea ca soluția să constea în schimbarea rutinei zilnice a nativilor sau a stilului lor de viață, schimbare pentru care ei vor beneficia de ajutorul planetei Venus. Venus se va afla, așa cum menționam mai sus, în casa Profesiei, casă care se referă și la rutina zilnică, dar și la sănătatea nativilor.
Astfel, din 1 decembrie, „încurajați” de Venus, Racii vor acorda o mai mare atenție sănătății și vor putea face schimbări necesare și în această direcție.
BERBEC – TAUR – GEMENI – RAC – LEU – FECIOARĂ – BALANȚĂ – SCORPION – SĂGETĂTOR – CAPRICORN – VĂRSĂTOR – PEȘTI.
Acest articol a fost actualizat la: 2017-11-24T23:06:15+02:00 23:06
Acest site foloseste cookies.
Read More