Știri
Horoscop săptămânal 29 ianuarie – 4 februarie 2018 Balanță – Oana Hanganu
Horoscop săptămânal 29 ianuarie – 4 februarie 2018 Balanță – Oana Hanganu. Balanțele își extind cercul de prieteni sau au succes în proiecte online. În plus, comunicarea în cuplu este excelentă.
Horoscopul săptămânii 29 ianuarie -4 februarie pentru zodia Balanță anunță o perioadă excelentă pentru extinderea cercului de prieteni și pentru noi obiective personale.
Luna Albastră din 31 ianuarie și eclipsa totală de Lună vor activa casa Prietenilor din astrograma generală a zodiei Balanță.
Nativii își vor evalua corect prietenii, vor renunța la unii dintre ei sau vor consolida relația cu alții și vor deveni mai activi pe rețelele de socializare. Sau se vor orienta spre proiecte online, spre afaceri derulate împreună cu prietenii sau spre noi obiective personale pe termen lung.
Eclipsa de Lună le va da Balanțelor puterea de a recunoaște ce își doresc, din inimă, să facă, de acum, cu viața lor și să treacă la acțiune. Iar prezența planetei Marte în Săgetător (din 26 ianuarie) le va da mai multă forță interioară pentru asta.
În plus, tot în 31 ianuarie, planeta Mercur va intra în zodia Vărsător și în casa Iubirii din astrograma Balanțelor.
Pentru unele Balanțe, va urma o perioadă în care comunicarea cu persoana iubită și /sau copiii va fi excelentă. Pentru altele, va urma o perioadă plină de succes în proiecte sau afaceri destinate copiilor sau în care își vor putea folosi creativitatea sau în care vor călători”de plăcere”, în compania celor dragi.
În a doua parte a săptămânii, vor avea mult de lucru la serviciu, dar în weekend va fi timp berechet pentru distracție. Atenție, totuși, la cheltuieli, mai ales în cursul zilei de duminică!