Horoscop săptămânal 30 octombrie – 5 noiembrie 2017 Oana Hanganu – Pești

Horoscop săptămânal 30 octombrie – 5 noiembrie 2017 Oana Hanganu – Pești. Peștii trebuie să aibă pretenții realiste dacă negociază un contract de muncă. Financiar, au parte de surprize plăcute.

Horoscopul săptămânii 30 octombrie-5 noiembrie pentru zodia Pești pun accentul pe comunicare, socializare și călătorii, dar și pe șansele extraordinare pe care le au nativii în negocieri, profesie sau afaceri.

Luni, 30 octombrie, Peștii vor avea succes dacă vor ține cont de intuiție și dacă vor avea așteptări realiste în relațiile cu principalii colaboratori sau cu posibilii angajatori (în cazul unor interviuri de angajare sau al negocierii salariului).

Marți, 31 octombrie,  va fi o zi favorabilă demersurilor oficiale și relației cu diferite instituții oficiale, chiar dacă Peștii vor avea nevoie de timp și răbdare pentru a-și rezolva problemele.

Miercuri, 1 noiembrie, nu fi o zi potrivită pentru solicitarea de finanțări, așa că, Peștii care vor să ia un credit sau să aplice pentru o bursă ar trebui să aștepte până săptămâna viitoare. Situația nu se schimba prea mult nici în data de 2 noiembrie.

Totuși, ziua de vineri, 3 noiembrie, le poate aduce Peștilor o surpriză plăcută în plan financiar, dar va fi vorba de o sumă de bani oferită de un prieten sau de o rudă.

Sâmbătă, 4 noiembrie, fi Lună Plină în zodia Taur și orice contract semnat se către nativi în cursul acestei date va avea succes și profit pe termen lung.

Luna Plină din 4 noiembrie va patrona casa Comunicării din astrograma Peștilor, așa că aceștia ar trebui să își aleagă cu mare grijă partenerii de dialog, temele de discuție și cuvintele rostite.

În plan sentimental, săptămâna fi foarte „dinamică”, iar apetitul Peștilor pentru intimitate, pasiune și aventură va fi deosebit, iar ocaziile de a cuceri și fi cuceriți nu se vor lăsa așteptate.

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More