Acceptă cursul evenimentelor fără să pui atâtea condiții! Te adaptezi de minune oricărei situații, maleabil, flexibil, versatil, încât mulți nici nu știu care ești tu cel adevărat. Nu înseamnă că pui o mască și păcălești pe toată lumea cu atitudinea ta, dar nici nu te cramponezi de o anumită stare de lucruri, ci te pliezi imediat după împrejurare.
Fii ca apa care ia forma vasului. De ce să o ții pe a ta, când e mult mai bine să accepți din mers condițiile situației de față? Încăpățânarea de a te opune curentului te lasă fără resurse și, în final, tot nu obții nimic, or, dacă te prelingi printre bolovani cu ușurință, ajungi mult mai repede la destinație.
Ești foarte rapid în reacții, nu stai să te gândești ce e de făcut, ci faci doar așa cum îți vine, conform instinctului de moment, și bine faci! Cu cât analizezi mai profund și mai serios, cu atât găsești mai multe inconveniente, deci lasă-te dus de val încotro vrea el. Sigur te duce exact acolo unde e mai bine!
Pui multă pasiune în tot felul de activități prin care alții au ceva de câștigat, nu neapărat tu, dar o faci cu dăruire, cu devotament, convins că așa poți aduce zâmbetul pe chipul unor persoane care chiar au nevoie de ajutor.
Poți participa la tot felul de acțiuni caritabile, umanitare, dăruiești cu bucurie, cu inima deschisă, chiar dacă știi că e doar un consum imens de resurse, fără a primi nimic în schimb. Nimic altceva decât satisfacție sufletească.
Faci tot ce-ți stă în putere pentru că știi că din această imensă investiție de resurse – de energie, de timp, de grijă, de afecțiune – altul depășește cu brio un moment dificil și nu te mai uiți la tine. Să fie sacrificiu de sine? E posibil, dar te dedici întru totul convins că acesta e rolul tău în acest moment: acela de a fi de ajutor! Chiar și pe gratis, oferi pe tavă tot ce este altuia de folos.
Horoscop săptămânal, 11-17 februarie, oferit de Acvaria.
Acest articol a fost actualizat la: 2019-02-10T19:14:04+02:00 19:14
Acest site foloseste cookies.
Read More