Horoscop săptămânal Oana Hanganu 3-9 aprilie 2017. Vărsătorii au succes în carieră, Leii au parte de pasiune şi de tentaţii, Fecioarele provoacă tensiuni în cuplu, iar Peştii îşi doresc iubirea cu orice preţ.
În această săptămână, Berbecii sunt tentaţi să „reactiveze” o fostă iubire, în timp ce Taurii sunt recompensaţi, în sfârşit, pentru o activitate desfăşurată în trecut.
Gemenii iau în calcul reorientarea profesională, iar Racii adoptă un stil de viaţă sănătos şi renunţă la vicii (dacă au!)
Leii au o viaţă sentimentală plină de pasiune şi de tentaţii, Fecioarele provoacă tensiuni în familie, iar Balanţele reiau proiecte sau colaborări la care au renunţat cu ceva timp în urmă.
Banii Scorpionilor rezolvă problemele familiei, iar atitudinea Săgetătorilor faţă de partener şi copii trebuie să se schimbe, în timp ce Capricornii sunt vor să lucreze pe cont propriu, Vărsătorii au succes în carieră, iar Peştii îşi doresc Iubire, cu orice preţ.
Săptămâna 3-9 aprilie stă sub semnul rezolvării unor probleme din trecut, cele mai importante momente fiind intrarea plantei Iubirii, în mers retrograd, în zodia Peşti, în data de 3 aprilie şi intrarea planetei Saturn în mers retrograd, în zodia Săgetător, în data de 5 aprilie.
Peste acestea, se suprapune tranzitul planetei Jupiter în zodia Balanţei şi intrarea în mers retrograd a planetei Mercur, la începutul săptămânii viitoare, tranzit care îşi va face simţit efectele încă din acest weekend.
Toate aceste tranzite retrograde ne cer să ne analizăm trecutul, să nerecunoaştem greşelile şi abia apoi să ne facem planuri de viitor.
Jupiter retrograd vizează parteneriatele de orice fel, de la relaţiile de iubire, până la cele de afaceri, în timp ce tranzitul retrograd al planetei Venus ne cere să ne analizăm viaţa sentimentală.
Tranzitul retrograd al lui Saturn ne cere să dăm dovadă de responsabilitate şi seriozitate în orice demers, în orice activitate şi în orice relaţie, iar tranzitul lui Mercur va aduce provocări pentru tot ceea ce este legat de comunicare, afaceri şi călătorii.
Fiecare planetă „retrogradă” aduce provocări pe care putem să le transformăm în adevărate oportunităţi.Totul depinde numai de noi…
Apasa pe zodia ta pentru a-ti citi horoscopul saptamanal
Horscop săptămânal 3-9 aprilie 2017 Oana Hanganu – Berbec
Horoscop săptămânal 3-9 aprilie 2017 Oana Hanganu – TAUR
Horoscop săptămânal 3-9 aprilie 2017 Oana Hanganu – GEMENI
Horoscop săptămânal 3-9 aprilie 2017 Oana Hanganu – Rac
Horoscop săptămânal 3-9 aprilie 2017 Oana Hanganu – Leu
Horoscop săptămânal 3-9 aprilie 2017 Oana Hanganu – Fecioară
Horoscop săptămânal 3-9 aprilie 2017 Oana Hanganu – Balanță
Horoscop săptămânal 3-9 aprilie 2017 Oana Hanganu – Scorpion
Horoscop săptămânal 3-9 aprilie 2017 Oana Hanganu – Săgetător
Horoscop săptămânal 3-9 aprilie 2017 Oana Hanganu – Capricorn
Horoscop săptămânal 3-9 aprilie 2017 Oana Hanganu – Vărsător
Horoscop săptămânal 3-9 aprilie 2017 Oana Hanganu – Pești
Acest articol a fost actualizat la: 2017-03-31T21:11:40+03:00 21:11
Acest site foloseste cookies.
Read More