Horoscop Urania 21-27 septembrie 2019 – Echinocțiul de toamnă schimba viața zodiilor

Ultimul update: sâmbătă 21 septembrie 2019 22:23 Data publicării: sâmbătă 21 septembrie 2019 22:23
Autor , în Știri

În fiecare vineri, începând cu ora 14.00, Urania vă așteaptă pe www.libertatea.ro cu previziunile astrologice ale săptămânii care urmează. Această săptămână este marcată de intrarea Soarelui în zodia Balanței. Iată care sunt previziunile astrologice ale săptămânii 21-27 septembrie 2019. 

Urania: previziunile astrologice ale săptămânii 21-27 septembrie 2019

BERBEC

Problemele de familie tind să devină o mare povară și chiar pot sta în calea succesului celor născuți în zodia Berbec. Ceea ce se întâmplă în viața lor personală îi poate influența în așa fel, încât nu își vor mai putea îndeplini responsabilitățile.

TAUR

Taurii întâmpină probleme din punct de vedere financiar, iar chestiunile legale le pot da mari bătăi de cap. Pentru a scăpa de situațiile mai puțin plăcute este nevoie ca acești nativi să fie foarte atenți la deciziile pe care le iau în perioada următoare. Taurii trec printr-o perioadă destul de delicată și sunt reticenți atunci când vine vorba despre lucrurile noi.

GEMENI

Gemenii se bazează foarte mult pe intuiție și spontaneitate în perioada următoare și vor fi foarte inventivi. Cu toate acestea, cei născuți în această zodie trebuie să conștientizeze că se confruntă cu un blocaj de ordin financiar și să înțeleagă exact cum s-a ajuns în acest punct.

RAC

Racii pot întâmpina probleme de sănătate, mai ales în intervalul 21-22 septembrie. Pot să apară disfuncții trecătoare ale aparatului locomotor, tulburări ale circulației periferice și ale fiziologiei sistemului nervos. Este o perioadă în care acești nativi sunt mai sensibili, mai emotivi și mai sentimentali, iar acest lucru îi poate ajuta să înțeleagă mai bine anumite aspecte ale vieții lor.

LEU

Leii trebuie să fie foarte atenți la discuțiile pe care le poartă cu prietenii sau apropiații. Deși la început conversațiile pot fi liniștite, acestea se pot transforma rapid într-o dispută. Se pot contrazice și pot susține o cauză fără să aibă un motiv serios să facă acest lucru, lucru care le poate aduce acestor nativi o mulțime de neplăceri.

FECIOARĂ

În sufletul Fecioarelor se duce o luptă continuă. Cei născuți în această zodie se pot confrunta cu un disconfort major, iar tensiunile din familie nu le vor face deloc bine. Mai mult decât atât, Fecioarele vor fi nevoite să sacrifice un sector de viață pentru a se dedica unor urgențe.

BALANȚĂ

Pentru a-și rezolva anumite probleme personale, Balanțele vor fi nevoite să apeleze la anumite contacte sau chiar instituții din străinătate. Se pregătesc pentru un eveniment important în viața lor personală sau profesională, motiv pentru care este foarte important să fie în permanență informați.

SCORPION

Contextul astral îi face pe Scorpioni să se simtă prizonierii trecutului. Se vor afla în incapacitatea de a asimila noul, de a intui o direcție de viață utilă și de a gândi în perspectivă. Mai mult decât atât, acestor nativi li se va părea aproape imposibil să se adapteze condițiilor de moment care nu vor fi în avantajul lor.

SĂGETĂTOR

A venit momentul ca Săgetătorii să lămurească lucrurile cu partenerii de viață, colegii de muncă sau chiar cu dușmanii lor. Persoanele născute în această zodie vor încerca să găsească soluții, dar există posibilitatea ca fiecare idee a lor să se lovească de condiționările puse de alte sectoare de viață personală, socială, familială sau profesională.

CAPRICORN

Capricornii se pot confrunta cu un ușor disconfort apărut la nivelul mâinilor sau picioarelor și asta din cauza unor probleme legate de circulația periferică. În relațiile cu cei din jur, Capricornii vor da semne de rigiditate în opinii și de inflexibilitate atunci când vine vorba despre găsirea unei soluții eficiente la o anumită problemă.

VĂRSĂTOR

Sănătatea le poate pune probleme Vărsătorilor. Organismul le trimite mai multe mesaje, unele dintre ele neclare, anunțând că un anumit organ nu funcționează așa cum ar trebui. Anumiți nativi chiar se vor afla în imposibilitatea de a se deplasa sau de a face efort fizic.

PEȘTI

Peștii sunt mult mai sensibili în această perioadă, visători și chiar își pot îndrepta atenția către activități ce țin de sfera vieții religioase.

Loading...
Sursa: Huff.ro
Comentarii