Știri
Horoscop zilnic 18 octombrie – Se comunică deficitar, se mișcă lucrurile greu
Horoscop zilnic pentru vineri, 18 octombrie, ultima zi din săptămână se miscă greu pentru majoritatea nativilor din cauza comunicării care lipsește cu desăvârșire astăzi.
Horoscop zilnic 18 octombrie – Berbec
Deşi te afli într-un mediu cu care eşti obişnuit, azi parcă nu mai poţi comunica eficient cu nimeni din anturaj. Cei aerieni şi zăpăciţi te enervează, cei nervoşi şi arţăgoşi te ţin la distanţă, deci oricât ai încerca să rămâi calm şi amabil, tot te va scoate şi pe tine cineva din sărite, până la urmă.
Fă un efort să-ţi păstrezi atitudinea pozitivă în ciuda tratamentelor incorecte din partea celor din faţa ta, care uită de prietenie, şi de bune maniere, doar pentru a-şi impune propriile dorinţe.
Horoscop zilnic 18 octombrie – Taur
E o plăcere să treci prin locuri de care te leagă amintiri intense, ba chiar ai ocazia de a regăsi prieteni de demult, colegi de odinioară, persoane de care se leagă într-un fel sau altul copilăria sau tinereţea ta.
Amintirile frumoase revin la lumină vii şi puternice de parcă abia ieri s-au întâmplat, şi totul datorită oamenilor pe care ai ocazia să îi întâlneşti şi veştilor bune care ajung la urechile tale. Poţi afla o mulţime de aspecte din trecut, pe care nu le-ai mai auzit până acum, încât poţi spune că te mai pui şi tu la curent cu ştirile, poate din urmă cu câţiva ani şi până în prezent.
Horoscop zilnic 18 octombrie – Gemeni
Apare azi exact vestea de care aveai nevoie şi de care îţi legai toate speranţele de rezolvare a unei situaţii neclare. Practic, apare în calea ta o persoană bine documentată, cu experienţă mai bogată decât tine şi care deţine soluţia pe care tu o tot cauţi cu înfrigurare.
Trebuie doar să întrebi, pentru că uneori lucrurile bune stau în mâinile altora, dar nu ai tu curajul să le ceri ajutorul. De data aceasta e bine să spui deschis că eşti în căutarea unui răspuns şi vei vedea ce repede se luminează orizonturile datorită sfaturilor sale. Ştie ce spune, deci merită să-l asculţi întocmai!
Horoscop zilnic 18 octombrie – Rac
Nu te juca prea mult cu resursele tale financiare, având impresia că, oricât ai cheltui, banii se vor întoarce repede înapoi. Nu e chiar aşa, iar o atitudine superficială în privinţa banilor s-ar putea solda cu dezechilibrarea bugetului propriu. Singura atitudine jucăuşă pe care ţi-o poţi permite e să cumperi… jucării!
Asta da, deci mergi la cumpărături şi gândeşte-te la darurile pentru cei mici din familie. Dar şi tu te simţi încă un copil, încât nu ar fi exclus să dai o sumă de bani pentru un capriciu considerat de alţii drept un gest copilăresc. Ei şi ce? vei spune, e dorinţa ta fie înseamnă să-ţi cumperi un trenuleţ sau un ursuleţ de pluş, deşi tu ai trecut demult de vârsta potrivită pentru aşa ceva.
Horoscop zilnic 18 octombrie – Leu
Eşti foarte ferm în deciziile acestei zile şi nu laşi loc de întoarcere. Ai ales o altă cale, complet diferită de tot ce se petrecea înainte, şi nu mai vrei să priveşti înapoi. Dai dovadă de tărie de caracter, de determinare, pentru că vrei o schimbare majoră în viaţa ta.
Dacă te-ai tot întoarce înapoi de unde ai plecat, dacă ai regreta alegerea făcută, nu ar însemna decât să rămâi blocat între două lumi, între trecut şi viitor, între da şi nu, neştiind clar în ce ape te scalzi. Aşa, spui foarte sigur pe tine: gata, şi porneşti pe noua cale cu capul sus, chiar dacă nu ştii, deocamdată, încotro duce. Fii sigur că faci pasul cel bun!
Horoscop zilnic 18 octombrie – Fecioară
Cât timp urmezi strategia pe care ţi-ai propus-o cât mai relaxat, fără stres şi fără încrâncenare, vei ajunge la visul tău cel mare cu bucurie. Victoria nu e departe, dar nu trebuie să dezechilibrezi nimic în urcuşul tău: nici să sari peste etape, nici să te stresezi mai mult decât e cazul, nici să te dai peste cap pentru a ajunge mai repede acolo.
Lucrurile pot evolua lent, armonios şi bine, încât nici ţie nu-ţi vine a crede ce frumos se aşează toate, şi asta numai datorită capacităţii tale de a-ţi păstra calmul până la capăt. Nu te enerva pentru nimic în lume, ci rămâi zen orice ar fi, şi ai să vezi imediat efectele acestei atitudini!
Horoscop zilnic 18 octombrie – Balanță
Încearcă să te detaşezi de lucrurile cotidiene pe care oricum le vei gestiona aşa cum trebuie. E vremea să ai curajul să zbori un pic, să te ridici de la sol, de la micimea vieţii de zi cu zi, către scopuri mai înalte, către ţeluri mai îndrăzneţe, către orizonturi mai greu accesibile.
Poţi, dar numai de tine depinde să laşi deoparte chestiunile materiale, problemele de acasă şi grijile de la serviciu, şi să priveşti mai sus de ele. Ridică privirea din pământ şi descoperă cât de largă e lumea, cât de înaltă e, cât de departe poţi ajunge, dar primul pas e acela de a avea curajul să deschizi ochii să vezi dincolo de limitele strâmte ale firescului.
Horoscop zilnic 18 octombrie – Scorpion
Vestea care soseşte azi pe cale oficială te pune pe gânduri sau te îngrijorează un pic, pentru că nu este informaţia pe care o sperai. Pe moment, eşti decepţionat, gata să abandonezi un proiect pentru că nu apare răspunsul necesar, dar după ce vei depăşi primul impact negativ, vei descoperi că tot ai ceva de câştigat de pe urma acestei ştiri, deci nu trebuie să o respingi din start.
Tot e ceva decât deloc, vei spune, şi te vei adapta din mers la noile condiţii astfel încât să poţi merge mai departe fără să strici nimic.
Horoscop zilnic 18 octombrie – Săgetător
Iubirea are nevoie uneori şi de mici linguşeli amăgitoare, pentru că şi ele fac parte din recuzita seducţiei, totul e să nu devină o practică obişnuită. Cel drag îşi doreşte să mai audă uneori şi poveşti frumoase, idilice, planuri imposibile de viitor, promisiuni pompoase, chiar dacă sunt simple iluzii, dar aşa e iubirea: ca din basme!
Chiar dacă cel drag nu crede în ele, i le poţi şopti cu un ton senzual şi tandru pentru a-i răsfăţa astfel urechile şi inima. Totuşi, ai grijă cum spui toate acestea, ca să nu fie chiar minciuni sfruntate, pentru că altfel ori tu ori el veţi pica într-o mare capcană şi, când va ieşi la lumină adevărul, s-ar putea ca balonul de săpun să se spargă iar dezamăgirea, oh, va fi mare!
Horoscop zilnic 18 octombrie – Capricorn
Apare un motiv de celebrat în mediul tău apropiat de prieteni. Dacă nu ieşi undeva cu amicii după serviciu, atunci lucrurile pot deveni şi mai sofisticate, în sensul că ai putea primi o invitaţie la o recepţie sau la o nuntă. Clar că la asemenea ocazie trebuie să te prezinţi impecabil, ca atare cea mai mare preocupare a ta va deveni vestimentaţia.
Eşti influenţat şi de cei din jur, pentru că dacă îi vezi pe ceilalţi îmbrăcaţi la patru ace, preocupaţi de tot ce-i mai scump şi mai modern, nu poţi fi mai prejos, deci vei face unele investiţii în haine mai scumpe. Dar motivul ce se cere sărbătorit merită din plin efortul, căci distracţia va fi maximă.
Horoscop zilnic 18 octombrie – Vărsător
Ai o sumă de bani la dispoziţie, dar nu o poţi canaliza într-o singură direcţie ca să scapi de o plată mai consistentă, ci trebuie s-o drămuieşti în aşa fel încât să acoperi mai multe puncte de pe pista de datorii ale acestei perioade. Dacă e vorba de sosirea unor bani care ţi se cuvin, şi aceştia vin cu ţârâita, nu toţi deodată ca să poţi simţi ceva de pe urma lor.
Venind puţin câte puţin, practic se şi duc imediat. Ideal ar fi dacă găseşti brusc o a doua sursă de venit pentru că da, se poate întâmpla azi şi o asemenea minune!
Horoscop zilnic 18 octombrie – Pești
Nu prea te poţi baza pe prieteni astăzi. Dacă ceri ajutorul sau sfatul de la cei pe care îi considerai prieteni de nădejde, azi vei descoperi că se face cam gol în jurul tău. Nici măcar cel mai apropiat amic nu răspunde prezent solicitărilor tale, ceea ce te pune serios pe gânduri cu privire la adevărata sa prietenie faţă de tine.
Nu este exclus ca o vorbă necontrolată sau un gest mult prea libertin să strice o relaţie ce părea să evolueze bine, ca atare ai grijă încotro duci azi discuţiile ce pot deveni periculoase mai ales pentru prieteniile proaspăt începute.
Horoscop zilnic Acvaria.