Categorii Știri

Horoscopul de miercuri 2 mai 2018 – Zodia care are astăzi mare noroc la bani

Horoscop 2 mai 2018. Citește horoscopul pentru zodia ta. O zodie va trece prin momente grele. Ce se va întâmpla cu fiecare semn zodiacal în parte?

Horoscop Berbec pentru 2 mai 2018

Trebuie să lupţi azi cu stările emoţionale negative care îţi tot dau târcoale, deşi nu sunt deloc stilul tău. Faci ce faci, şi tot la tristeţe te întorci, tot la pesimism, tot la dezamăgire. Ai să descoperi că starea ta negativă e generată de anturajul nefast în care ai nimerit.

Dacă ai alături doar oameni care se plâng întruna, care nu au nimic bun de spus, care nu au motive să zâmbească sau să spere, fii sigur că te vei molipsi de la ei, ca atare ieşi din acel mediu imediat! Spune nu gândurilor negative, capul sus şi pune mâna pe unelte ca să repari ceea ce nu merge bine!

Horoscop Taur pentru 2 mai 2018

Dacă cel mai mare vis al tău, la ora actuală, este să cucereşti inima cuiva, fă un pas în faţă şi arată cine eşti. Te va remarca într-o aură specială, încât s-ar putea îndrăgosti pe loc de tine! Succesul sentimental ar fi asigurat, fie că e vorba de dorinţa de a începe o relaţie nouă, fie de repararea unor probleme anterioare din relaţia existentă.

Ai un aer aparte care atrage atenţia asupra ta, inspiri încredere, putere, autoritate iar celălalt va fi atras de tine ca de un magnet, fără să reziste şarmului tău.

Îl cucereşti mult mai uşor, pentru că ieşi în evidenţă printr-o altfel de lumină decât înainte, fiind momentul tu de afirmare. Cum să nu-ţi placă să străluceşti?

Horoscop Gemeni pentru 2 mai 2018

Fii exigent când descoperi ceva ce se abate de la lege sau morală, pentru că, dacă tot treci cu vederea iar şi iar, ceea ce acum e o eroare, mâine ar putea deveni o regulă firească.

Priveşti ceva strigător la cer şi nu poţi tolera situaţia, de aceea trebuie să te ridici împotriva acestor nereguli, dar nu e de ajuns doar să strigi sau să te cerţi, ci să faci cunoscută această abatere.

Fă public ceea ce auzi acum, spune cu voce tare, fă petiţii publice sau reclamaţii, ca să nu câştige cineva care umblă cu cioara vopsită. Indiferent ce descoperi, e ceva împotriva adevărului şi trebuie să iei atitudine cu curaj. Nu aştepta să se ridice alţii în locul tău!

Horoscop Rac pentru 2 mai 2018

Nu sta retras într-o astfel de zi, pentru că cele mai frumoase lucruri se întâmplă afară, printre oameni, în spaţii cât mai numeroase, căci acolo te vei simţi în largul tău.

Se ştie că eşti o fire sociabilă care găseşte subiecte de conversaţie în orice împrejurare, dar azi ai şansa de a cuceri anturajul printr-o atitudine veselă şi un discurs amuzant ce atrage simpatia celor prezenţi.

Orice activitate în care e nevoie să iei legătura cu mase largi de oameni (cu un public, clienţi în număr mare sau mass-media) atrage uşor succesul şi popularitatea în faţa celor care te urmăresc cu plăcere şi admiraţie.

Horoscop Leu pentru 2 mai 2018

Eşti obligat să pui aici punct unei acţiuni care nu mai poate continua în acelaşi mod. Este fie e o uşă închisă – pe care e bine s-o laşi aşa – fie un capăt de drum, cu scopul de a începe altul mai bun, trebuie să ai curajul să spui odată: stop!

Nu te apuca repede de altceva, ci mai întâi trece în revistă paşii parcurşi până aici ca să extragi concluziile necesare pentru ceea ce vrei să porneşti imediat după.

Pauza oferită e perfectă pentru a te odihni, a te detaşa de tot ce ai construit până aici, pentru a uita ceea ce n-a mers bine, ca, peste câteva zile, să deschizi altă cale mult mai interesantă. Dar nu te poţi apuca de ceva nou cât timp trecutul nu e aşezat la locul lui!

Horoscop Fecioară pentru 2 mai 2018

Ascultă nu numai cu urechile, ci şi cu inima şi mintea larg deschise, pentru că azi vin spre tine o mulţime de informaţii extrem de utile pe care le vei folosi într-o zi într-un moment capital.

Orice întâlnire pe parcursul acestei zile are un rost, deci fii cu ochii în patru şi cu urechile pâlnie, atent la tot ce îţi este adresat. Un cântec auzit la radio poate fi un mesaj divin, o conversaţie prinsă din zbor pe stradă îţi oferă un indiciu, o persoană cu care schimbi două vorbe poate apărea exact în forma cea mai potrivită pentru o indicaţie salvatoare.

Pune-ţi antena în funcţiune pe cele mai subtile vibraţii ca să captezi tot ce este în beneficiul tău, căci receptivitatea ta e maximă.

Horoscop Balanță pentru 2 mai 2018

Atmosfera este cam apăsătoare în jurul tău, dar problema nu pare să fie la tine, ci la oamenii din anturaj.

Nimereşti într-un mediu în care planează unele tensiuni, printre persoane triste, dezamăgite sau marcate de diverse probleme personale şi e normal să te influenţeze şi pe tine, Nu încerca să preiei pe umerii tăi necazurile lor, pentru că, oricât te-ai strădui tu să le ridici moralul şi să le oferi sfaturi bune, ei vor respinge ajutorul şi o vor face în continuare pe nefericiţii, pentru că aşa se simt ei bine.

Cum nu ai niciun efect asupra acestor oameni supăraţi pe oricine, mai bine te concentrezi asupra propriilor tale preocupări, fără să pui la inimă lamentările lor.

Horoscop Scorpion pentru 2 mai 2018

Ce a fost a fost, nu mai scoate la lumină, iar şi iar, ca un refren obsedant, cât de greu a fost, cât ai plătit tu pentru a ajunge aici, ce ai tras sau ai pătimit…

Gata, trecutul e trecut şi e bine să te detaşezi odată de el, cu lecţiile asumate. Prea ai tendinţa de a vorbi de etapele anterioare nivelului la care ai ajuns doar într-o tonalitate gravă, tristă, pesimistă, punând în evidenţă sacrificiile şi eşecurile, când, tot din trecut vin şi cele mai frumoase amintiri, cele mai interesante reuşite, cele mai bune schimbări pe care le-ai putut face. Adu-ţi aminte şi ce a fost bun înainte, nu doar greutăţile!

Horoscop Săgetător pentru 2 mai 2018

Viaţa de cuplu este motiv de împlinire pentru tine, deoarece partenerul te răsfaţă cu gesturi de afecţiune, copiii te înconjoară cu maximă iubire şi tu, la rândul tău, dăruieşti tot ce ai mai bun în suflet doar pentru a-i vedea pe ei fericiţi.

Veştile bune curg din toate părţile, poate chiar apare şi un prilej de sărbătoare în familie, cum ar fi o logodnă, un botez sau alte evenimente care te aşează pe tine în centrul atenţiei şi te încântă cu tot ce poate fi mai bun de la cei care ţin cu adevărat la tine. Azi poţi spune cu mâna pe inimă că eşti fericit!

Horoscop Capricorn pentru 2 mai 2018

Joci un rol important în sarcinile zilei, pe de o parte pentru că îţi asumi ceea ce-ţi revine cu simţ de răspundere şi voinţă, şi, pe de altă parte, pentru că reuşeşti să îi mobilizezi şi pe ceilalţi la treabă astfel încât să ajungeţi împreună la un rezultat demn de laudă.

Dai randament în activităţi în care trebuie să-i împingi de la spate pe alţii, pentru că ai un talent special de a le arăta, prin exemplu personal, celor care nu prea au chef de treabă că ceea ce visaţi, împreună, are sorţi de izbândă dacă vă uniţi cu toţii forţele.

Horoscop Vărsător pentru 2 mai 2018

Verdictul pe care îl primeşti azi în urma unui conflict puternic te favorizează şi e normal să fii mulţumit de rezultate. Consideri că ţi s-a făcut dreptate şi jubilezi în sinea ta şi în faţa inamicilor care ţi-au pus doar beţe în roate.

A meritat să ai răbdare, să lupţi cu toate puterile pentru a-ţi demonstra nevinovăţia şi a primi din nou ceea ce ţi se cuvine, dar nu te culca totuşi pe laurii victoriei.

Riposte mai pot veni şi de acum înainte din partea celor care tot mai consideră că li se cuvine ceea ce ai obţinut tu pe merit.

Horoscop Pești pentru 2 mai 2018

Felul în care ţi se adresează unii este nedrept, pentru că te critică, te judecă, te atacă agresivi cu vorbe dure, pe care e şi normal să le pui la inimă şi să suferi.

Gândeşte-te că relaţia cu aceşti oameni sunt sacrificiul pe care trebuie să-l faci pentru a-ţi atinge marile scopuri, deoarece drumul către succes nu e întotdeauna presărat de petale de trandafiri ci şi de dispute, controverse, duşmănii şi hopuri. Ei sunt proba ta majoră de încercare, dar de care poţi trece cu brio!

Horoscop 2 mai 2018 oferit de acvaria.com.

Share
Scris de
Ioan Adi