Știri
Hunedoara: Liderii sindicali de la termocentrala Mintia au intrat în greva foamei
Protestele continuă la Complexul Energetic Hunedoara. Un număr de 15 lideri sindicali de la termocentrala Mintia au intrat în greva foamei, joi dimineața. Aceștia solicită anularea deciziei prin care personalul auxiliar și TESA de la CEH, va lucra doar patru zile pe săptămână.
‘Solicităm anularea deciziei de întrerupere temporară a activității pentru personalul auxiliar, respectarea contractului colectiv de muncă, inclusiv în ceea ce privește salariile compensatorii pentru personalul disponibilizat, precum și demiterea conducerii CEH’, a spus președintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva (SLIED), Mircea Crișovan, potrivit Agerpres.
Crișovan consideră că decizia de întrerupere temporară a activității nu se poate aplica în cazul termocentralelor. Acestea necesită metode specifice de pregătire a utilajelor pentru ca grupurile energetice să poată fi pornite în siguranță.
400 de angajați de la centrala Mintia sunt afectați de suspendarea activității
Sindicaliștii susțin că aproximativ 400 dintre cei 780 de muncitori de la Mintia sunt afectați săptămânal de suspendarea temporară a activității.
Liderul sindical a precizat că revendicările celor de la Mintia vor fi prezentate la sediul Ministerului Economiei de către președintele Federației ‘Energetica’, Ioan Pisc. Potrivit acestuia, activitatea celorlalți angajați de la termocentrală se desfășoară normal.
Citește și: Minerii de la Complexul Energetic Hunedoara vor strange semnaturi pentru declansarea grevei generale
Potrivit unei decizii a conducerii companiei, personalul auxiliar și TESA din cadrul CEH va sta acasă în zilele de luni, începând cu ianuarie 2017. De asemenea, aceștia vor fi plătiți 75% din salariu.