Connect with us
Un bărbat și-a ucis fratele geamăn pentru o moștenire

Știri

Hunedoara: Un tânăr de 20 de ani a murit după ce a fost înjunghiat

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Balşa, judeţul Hunedoara, şi-a pierdut viaţa după ce a fost înjunghiat de un bărbat de 32 de ani, în timpul unui conflict spontan care a izbucnit între cei doi, pe fondul consumului de alcool, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara.

Conflictul dintre cei doi a fost semnalat poliţiştilor la numărul de urgenţă 112, în noaptea de marţi spre miercuri, victima fiind transportată la spital, unde a decedat ulterior.

„Autorul crimei a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de miercuri, să fie prezentat instanţei cu propunerea obţinerii mandatului de arestare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de omor, cazul fiind preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Vâlcea: Cinci persoane implicate într-un scandal la Alunu, au fost reținute

Cinci persone care au fost implicate într-un scandal, într-un bar din comuna Alunu, au fost reţinute marţi de poliţişti într-un dosar în care se fac cercetări pentru lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Loredana Sandu.

„Astăzi, 10 iulie, în baza probatoriului administrat, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Berbeşti au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor cinci persoane care au provocat un scandal într-un bar din localitatea Alunu în noaptea de 8/9 iulie. Acestea au fost încarcerate în cadrul CRAP Vâlcea, urmând ca mâine să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu pentru luarea unei măsuri preventive”, a precizat reprezentanta IPJ Vâlcea.

În urma scandalului trei persoane au fost transportate la spital, dar nu au rămas internate.

Angajata unui bar din comuna Alunu a sesizat poliţia, în noaptea de 8/9 iulie, despre faptul că are loc un scandal. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi în urma cercetărilor au stabilit că mai mulţi tineri au intrat cu forţa în bar, au distrus bunuri şi au lovit trei persoane aflate acolo.

În cauză poliţiştii au început cercetări pentru lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top