Sloturile sau păcănelele, aşa cum cunoşti astăzi aceste jocuri de noroc, sunt de departe cele mai populare şi îndrăgite jocuri de noroc dintr-un cazino. Sunt simplu de jucat, au diverse teme şi grafica este una care te vrăjeşte la propriu.
Dar până casa ajungă astăzi cele mai populare jocuri de cazino şi să ne încânte de fiecare dată cu frumuseţea lor, sloturile au străbătut o cale lungă. O să îţi arătăm în rândurile următoare timidele lor începuturi dar şi perioada lor de boom astfel încât să ştii cum de au reuşit să devină atât de populare.
Deşi ai fi tentat să crezi că primul slot care a apărut în lume este cel cunoscut sub numele Liberty Bell, nu este deloc aşa. Faimosul Charles Fey, considerat părintele sloturilor a preluat doar o idee, a dezvoltat-o şi a arătat-o apoi lumii întregi.
Dar primul slot aparţine companiei Sittmann şi Pitt care în anii 1880 îşi promovau invenţia în toate barurile americane. Maşinăria era acţionată mecanic, dispunea de 5 role iar simbolurile erau în totalitate numai cărţi de poker.
Trăgeai de manetă jocului şi dacă acesta afişa pe linia centrală o combinaţie cunoscută din poker erai premiat în consecinţă. Slotul nu elibera însă monede sau gume de mestecat, te duceai la barman şi acesta îţi oferea o băutură sau un trabuc gratuit ca premiu.
Astăzi tot ce înseamnă cazinouri online oferă aceste jocuri de noroc în sute şi mii de variante şi faţă de slotul lui Sittmann şi Pitt nu mai primeşti cadouri gen trabuc sau un pahar de whisky ci câştigi premii adevărate care constau în bani la fel de adevăraţi.
Este normal să fie aşa, ai un cont de jucător şi îţi alimentezi acest cont de jucător cu bani adevăraţi. La acea vreme însă sloturile nu ajunseseră să fie considerate jocuri de noroc, erau doar un mijloc de divertisment care însă avea să facă în scurt timp tranziţia de la cadouri la premii în bani adevăraţi
În acest moment intră în scenă Charles Augustus Fey, un emigrant german stabilit în San Francisco. De mic copil îşi descoperă înclinaţia către mecanică, reparând utilajele agricole ale consătenilor săi.
Însă odată cu emigrarea în SUA Charles îşi pună în practică inovaţiile şi arată lumii pentru prima oară un slot adevărat intre anii 1887 şi 1895. Slotul avea să primească numele de Liberty Bell, un nume deloc ales la întâmplare şi care se leagă de unul dintre cele mai iubite simboluri americane ale libertăţii, clopotul bătut în ziua citirii Declaraţiei de Independenţă.
Slotul sau este diferit de cel creat de Sitmann şi Pitt, oferă 3 role pe care defilează 5 simboluri, diamante, romb, inimă roşie, potcoavă şi simbolul clopotului libertăţii. Slotul este considerat primul aparat de jocuri de noroc pentru că făcea plăţi automate în funcţie de simbolurile dispuse pe linia centrală.
2 potcoave plăteau 10 cenţi, 3 romburi 20 de cenţi, 3 diamante 30 de cenţi, 3 inimi 40 de cenţi şi 3 clopote 50 de cenţi. Acest din urmă câştig era considerat jackpotul jocului pentru că oferea cea mai mare sumă pe care slotul o putea plăti.
Poate părea puţin dar având în vedere că în aparat se introducea 1 cent cu care se puteau câştiga 50 de cenţi premiul era considerat important. Aşa se face că slotul lui Fey a cunoscut în scurt timp popularitatea şi datorită succesului a generat la acea vreme încasări substanţiale.
Sloturile au avut o istorie tumultoasă, trecând rapid de la extaz la agonie. În plină glorie, în anul 1920 în SUA aceste aparate considerate acum jocuri de noroc sunt interzise. Slotul lui Fey care făcea plăţi automate în cenţi nu îşi mai găseşte deci utilitatea şi dispare din barurile americane.
Dar ştim cu toţii că americanii sunt un popor inventiv aşa că au găsit imediat o soluţie de substituire al acestuia. Au inventat deci sloturile cu fructe care era amplasate de această dată în magazinele de cartier.
Nu îţi imagina că au trecut neobservate, se păstra acelaşi mecanism de acţionare al rolele cu o manivelă dar de această dată simbolurile şi premiile sunt unele diferite. Asemenea sloturi adoptau tema fructelor aşa că pe role apăreau numai astfel de simboluri.
Trăgeai de manetă, apărea o înşiruire de simboluri şi câştigai gumă de mestecat sau acadele cu aroma fructelor aliniate pe linia centrală. Din fericire prohibiţia sloturilor cu plăţi adevărate ia sfârşit dând astfel naştere erei sloturilor electromecanice despre care vom detalia mai jos.
Acest tip de slot vede lumina zilei în anul 1964 şi aduce o inovaţie în industrie, rolele sunt acţionate electric dar pârghia îşi păstrează rolul de iniţiere al rotirii acestora. Cu alte cuvinte apăsai pe manetă şi realizai un contact electric care iniţia un motor electric.
Acesta punea de fapt rolele în mişcare şi tot el era responsabil cu eliberarea monedelor câştigate. Primul slot cu această nouă tehnologie poartă numele de Money Honey şi dispunea în interiorul său de o mulţime de tuburi care adăposteau monedele oferite ca şi premiu.
Cea mai mare plată care se putea face prin intermediul acestui slot era de 500 de monede, un număr imens dacă ne raportăm la cei 50 de cenţi pe care îi puteai câştiga la slotul lui Fey. Din fericire însă tehnologia îşi spune cuvântul aşa că asistăm la începuturile anilor 1970 la inventarea primului slot video, pus pe piaţă de către compania Fortune Coin.
Cu o atât de tumultoasă istorie în spate sloturile îşi merită popularitatea pe care o deţin printre jucători. Sunt cel mai simplu de jucat, grafica este una de excepţie iar premiile depăşesc câteodată orice imaginaţie. Sunt totuşi exprimarea pură a norocului aşa că abordează-le cu precauţie, joacă responsabil şi bucură-te de orice câştig pe care rolele jocului ţi le cedează.
Acest site foloseste cookies.
Read More