Connect with us
ÎCCJ a sesizat luni CSM în urma declaraţiilor din spaţiul public la adresa instanţei şi a judecătorilor ei

Știri

ÎCCJ a sesizat luni CSM în urma declaraţiilor din spaţiul public la adresa instanţei şi a judecătorilor ei

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii după ce mai multe declarații din spațiul publicla adresa instanței și a judecătorilor sunt de natură a le afecta independenţa, imparţialitatea sau reputaţia.

Potrivit unui comunicat al ÎCCJ transmis AGERPRES, Adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dezbătut luni unele chestiuni de actualitate privind activitatea instanţei şi poziţiile publice exprimate la adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a judecătorilor ei.

„În urma dezbaterilor care au avut loc s-au hotărât următoarele: emiterea unei adrese către Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea exercitării atribuţiei prevăzute în art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii atunci când, prin diferite atitudini sau afirmaţii publice, sunt afectate independenţa, imparţialitatea sau reputaţia judecătorilor ori se creează suspiciuni nejustificate cu privire la acestea„, se precizează în comunicat.

Instanţa supremă mai cere instituţiilor de presă scrisă şi audiovizuală să dea dovadă de echilibru atunci când preiau şi difuzează informaţii, nesusţinute de probe, cu privire la activitatea instanţelor judecătoreşti şi la conduita judecătorilor.

De asemenea, Adunarea generală a decis formularea unui apel către persoanele şi instituţiile care lansează afirmaţii în spaţiul public, în sensul de a prezenta şi probele care le susţin declaraţiile.

Te-ar putea interesa și: Reacția ÎCCJ, după declarațiile social-democraților: „Justiția se face în sala de judecată, nu în spațiul public”

În urma declarațiilor făcute de către premier și de către alți membri ai Guvernului după ce președintele PSD a fost condamnat la trei ani și șase luni cu executare, Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis un comunicat.

Magistraţii atrag atenţia că justiţia se face în sala de judecată și nu în spaţiul public.

„Potrivit art. 126 alin. 1 din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Citește continuarea AICI.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top