Știri

Incendiu la Piscu, Galați: 14.000 de baloți de paie în flăcări

Un puternic incendiu a izbucnit în localitatea Piscu din județul Galați, unde mai multe anexe gospodărești au luat foc.

Un număr de opt anexe gospodăreşti şi 14.000 de baloţi de paie au ars duminică într-un incendiu izbucnit în localitatea gălăţeană Piscu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Eugen Chiriţă.

Potrivit acestuia, iniţial, la faţa locului au acţionat patru autospeciale, dar pentru că exista posibilitatea de extindere la anexe gospodăreşti forţele de intervenţie au fost suplimentate cu încă trei autospeciale ISU.

7 autospeciale la fața locului

De asemenea, în sprijinul pompierilor militari au venit şi pompieri voluntari din localităţile Independenţa, Piscu şi Tudor Vladimirescu.

Incendiul fost localizat, dar la faţa locului de află încă cele şapte autospeciale ISU şi forţele de intervenţie.

„Au fost afectate opt anexe gospodăreşti şi au ars aproximativ 14.000 de baloţi de lucernă şi paie, 800 de metri pătraţi de construcţie anexe, zece metri cubi de lemne şi trei tone de cereale. Nu au fost afectate locuinţe. Se lucrează pentru aflarea cauzelor incendiului”, a declarat Chiriţă.

CITESTE SI: Anchetă în Timișoara după ce un incendiu a izbucnit la un imobil plin de chiriași

Incendiu în București, în Sectorul 3: O femeie a murit

Share
Scris de
Șuta Daniel

Acest site foloseste cookies.

Read More