Externe

Incident AVIATIC: Un Boeing 737-800 a depășit pista la aterizare

Debutul de an vine și cu un incident. Aeronava Boeing 737-800 (TC-CPF) Pegasus Airlines a depășit pista la aterizare.

Update 15.01.2018: Au apărut și primele elemente din investigația incidentului de la Trabzon. Echipajul de cabină a declarat că totul a decurs normal, a fost un zbor fără incidente, asta până la aterizare.

Din primele informații reiese că first officer (copilotul) executa procedura de aterizare. După touchdown, decelerația era prea lentă din cauza umidității de pe pistă. Manșa a trecut în mâna comandantului, care a aplicat frânele, iar aeronava a început să vireze ușor spre stângă.

Totul a culminat cu o accelerație anormală a motorului 2 (dreapta), ceea ce a făcut ca aeronava să vireze și mai mult stânga, părăsint pista și căzând pe panta abruptă, aproape de Marea Neagră. Motorul 2 s-a desprins de aripă și a căzut în mare, în timp ce aeronava s-a blocat în malul de pământ.

Pasagerii au fost evacuați pe ușile din spate și pe ieșirile de urgență din drepturile aripilor. Autoritățile locale au menționat că 11 persoane au ajuns cu mici leziuni la spital. Vă reamintim că la bord se aflau 168 de persoane (162 de pasageri și 6 membri ai echipajului).

Știrea inițială: În urmă cu puțin timp, aeronava Boeing 737-800 (TC-CPF) Pegasus Airlines, care opera zborul PC8622, a depășit pista 11 a aeroportului din Trabzon.

Incident zbor PC8622 Pegasus Airlines

Aeronava zbura pe ruta Ankara (ESB) – Trabzon (TZX), iar incidentul a avut loc la ora 20:25 UTC (23:25 ora locală). Din fericire, nu sunt înregistrate decese, iar toți cei aflați la bord au fost evacuați pe toboganele de urgență.

La bord s-au aflat 162 de pasageri și 6 membri ai echipajului (2 piloți și 4 însoțitori de bord). Pegasus Airlines confirmă faptul că nimeni nu a fost rănit.

Din motive încă necunoscute, aeronava a depășit pista la aterizare și a alunecat spre Marea Neagră. La momentul incidentului, ploua și pista era umedă.

Se pare că a avut probleme cu încetinirea pe pistă, având o viteză de peste 200 de km/h în a doua parte a acesteia. Aeroportul din Trabzon are o singură pistă, pe direcția 11/29, cu lungimea de 2640 de metri.

În urma incidentului, mai multe zboruri au fost deviate sau anulate. Din informațiile Flightradar24, 2 zboruri, care trebuiau să decoleze până în ora 24:00, au fost anulate, iar 2 zboruri, care trebiau să aterizeze, au fost deviate la Aeroport Ordu Giresun.

Probabil că vor fi anulate și alte zboruri cu destinația Trabzon. Din ultimele informații, se pare ca aeroportul din Trabzon rămâne închis până dimineață la ora locală 09:00.

Aeronava de tip Boeing 737-800 (TC-CPF) are 5.2 ani, iar propulsia este asigurată de două motoare CFMI CFM56-7B26E. Vorbim de un avion tânăr, care a operat primul zbor pe 15 noiembrie 2012. Poate transporta până la 189 de pasageri într-o singură configurație.

După incidentul de aseară, se pare că avionul este ”daună totală”. A fost distrus trenul de aterizare, fuselajul avariat, iar unul dintre motoare a ajuns în mare.

Citeşte şi ACCIDENT aviatic! Ce s-a întâmplat cu cei aflaţi la bord

Accident aviatic în această după-amiază după ce un avion s-a prăbuşit. În urma tragicului eveniment cei aflaţi la bord şi-au pierdut viaţa.

Trei soldați și-au pierdut viața după ce un avion militar s-a prăbușit miercuri în Turcia. Avionul era implicat în desfășurarea unor exerciții de antrenament.

CITEŞTE MAI DEPARTE CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEST CAZ

Share
Scris de
Ais Cristian

Acest site foloseste cookies.

Read More