Informații noi despre prăbușirea avionului Boeing 737 MAX din Etiopia. Ce s-a întâmplat la decolare

Apar noi detalii despre avionul prăbuşit în Etiopia: aeronava avea o viteză neobişnuit de mare la decolare, iar piloţii au încercat să ia altitudine foarte repede. Aceste informaţii se regăsesc pe cutiile negre, potrivit unei persoane care a ascultat înregistrările şi care a vorbit pentru Reuters.

Avionul Boeing 737 MAX al Ethiopian Airlines avea o viteză de 740 de kilometri pe oră imediat după decolare, dublu faţă de cât ar fi normal. La două minute după ce a părăsit pista, unul dintre piloţi a cerut permisiunea să ia rapid altitudine. După încă două minute, acelaşi pilot a contactat turnul de control şi a anunţat că trebuie să se întoarcă de urgenţă la aeroport.

Un minut mai târziu, aeronava a dispărut de pe radar, când era la 1.000 de metri deasupra solului.

Toate avioanele Boeing 737 MAX din lume sunt consemnate la sol până la finalizarea anchetei tragediei din Etiopia.

VIDEO

Acest articol a fost actualizat la: 17 martie 2019 17:04

Share
Scris de
Ioan Adi