Pe paginile marilor ziare din străinătate au ajuns și inundațiile din România. Publicații de renume scriu despre tragediile produse din cauza viiturilor puternice care au lovit mai multe zone din țară.
Cei de la Euronews descriu tragediile din România prin imagini care te lasă fără cuvinte. Oameni care și-au pierdut agoniseala de o viață în urma inundațiilor puternice din ultimele zile.
Inundaţiile din România se află şi azi în atenţia presei internaţionale. Autorităţile au ridicat un dig de 4,5 kilometri pentru a împiedica Dunărea să iasă din matcă şi să inunde oraşul Galaţi, scrie Le Nouvel Obsevateur.
Ziarul îl citează pe viceprimarul oraşului, Mircea Cristea, care a declarat că mai multe cartiere gălăţene s-ar putea afla la 3 metri sub ape dacă dacă fluviul ar depăşi digul.
Autorităţile române au realizat planuri prin care vor putea fi evacuate 8.500 de persoane, în caz de nevoie, notează Associated Press.
Despre digul de la Galaţi, dar şi despre riscul pe care îl prezintă creşterea nivelului Dunării scrie şi agenţia bulgară Novinite. Agenția puntează faptul că a depăşit deja un prag istoric. Asta pune în pericol şi alte oraşe ca Feteşti şi Brăila.
Cotidianul La Croix subliniază că pagubele produse de ploile torenţiale din ultimele zile se ridică deja la 0,6 din produsul intern brut al ţării. O lovitură grea pentru autorităţile de la Bucureşti care se luptă să evite falimentul.
Doi bărbaţi şi o femeie au fost luaţi de viituri, iar o a patra persoană a murit zdorbită în urma surpării casei, potrivit autorităţilor locale, relatează AFP.
În judeţul Covasna (centru), unul dintre cele mai dur afectate, un dig de protecţie a cedat sub forţa apelor şi a inundat mai multe sate, inclusiv Bacel şi Lunca Marcusului, precizează agenţia francează.
Peste 250 de locuitori din zonă au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, în timp ce nivelul apei creştea, a precizat el.
În total 100 de localităţi au fost afectate de creşteri ale nivelului apelor, care au luat poduri şi au distrus zeci de case, relatează AP, potrivit news.ro.
Acest site foloseste cookies.
Read More