Știri

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, rămâne sub control judiciar

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, rămâne sub control judiciar, au decis magistrații de la Curtea de Apel Constanța. Judecătorii au înlăturat, însă, ca temei al măsurii preventive infracțiunea de luare de mită. Decizia este una definitivă.

 

IPS Teodosie s-a prezentat, luni, la Curtea de Apel Constanţa unde s-a judecat cererea sa de revocare a controlului judiciar în dosarul în care este cercetat pentru pentru luare de mită şi folosirea cu rea-credinţă de documente false

La ieşire din sala de judecată, arhiepiscopul Tomisului a declarat că şi-a susţinut nevinovăţia în faţa instanţei şi a afirmat că pe el, personal, nu îl afectează că este acuzat pe nedrept, dar că Biserica are de suferit.

”Am avut ocazia să susţin nevinovăţia pentru că cele incriminate nu există. Atât am de spus. Şi am întrebat cui foloseşte să umilească Biserica. Pe mine, personal, nu mă afectează că sunt acuzat pe nedrept, dar afectează Biserica, pentru că reprezint Biserica. Probele se vor dovedi că, de fapt, nu s-au găsit”, a declarat IPS Teodosie.

Avocatul Arhiepiscopului Tomisului, Maria Vasii, a afirmat că acuzaţiile aduse acestuia nu sunt fondate pe dovezi şi că, în opinia sa, şi procurorii vor ajunge la aceeaşi concluzie.

”Această penibilă faptă de corupţie, 500 de euro. Discutăm cu toţii dacă înaltul prelat, care aparţine unei biserici autocefale, separate de ierarhia de stat, poate avea calitatea de funcţionar public, ca să răspundă pentru luare de mită. La dosar sunt interceptări care arată refuzul vehement pe care dânsul îl adresează celui care întinde plicul cu cei 500 de euro. Nici nu vede câţi sunt acolo, doar refuză vehement. (…) Avem dreptul să spunem că acuzaţia este nefondată”, a mai declarat Vasii, care a precizat că de la instanţă va merge la DNA pentru a depune documente care dovedesc nevinovăţia arhiepiscopului, informează news.ro.

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More