Senatorul american John McCain, considerat un erou al Războiului din Vietnam şi o figură nonconformistă a politicii americane, a murit sâmbătă la vârsta de 81 de ani de un cancer la creier împotriva căruia a luptat circa un an, a anunţat biroul său, preluat de agenţiile internaţionale de presă.
„Senatorul John Sidney McCain III a murit la orele 16.48, la 25 august 2018. Lângă senator se aflau în momentul decesului soţia sa, Cindy, şi familia lor”, a informat biroul senatorului într-un comunicat.
Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanţe familiei senatorului John McCain, care a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani.
„Cele mai profunde condoleanţe familiei senatorului John McCain. A fost un prieten constant al României şi a sprijinit rolul acesteia în promovarea stabilităţii, a securităţii şi respectării principiilor democratice. Moştenirea sa de curaj moral şi angajamentul faţă de democraţie rămân de referinţă!”, arată MAE într-un mesaj pe Twitter.
Senatorul american John McCain, considerat un erou al Războiului din Vietnam şi o figură nonconformistă a politicii americane, a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, de un cancer la creier împotriva căruia a luptat circa un an, a anunţat biroul său, preluat de agenţiile internaţionale de presă.
Acest site foloseste cookies.
Read More