Categorii Știri

Joia Luminată. Ce să nu faci în prima zi de joi după Paști

Joia Luminată mai e numită şi Joia Verde, iar tradițional, este o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele.

Tradiția populară spune că cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, în unele zone rurale, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Săptămâna Luminată, dedicată celor morți

De altfel, întreaga Săptămână Luminată este consacrată celor care nu mai sunt printre noi. De aici, vine și denumirea de Săptămâna Blajinilor. Se spune că cei care mor în ziua de Paști sau în prima săptămână de după Paști se duc direct în Rai, indiferent de păcatele comise, deoarce porțile Paradisului sunt deschise, iar cele ale Iadului închise.

Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduiala specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Așadar și cântările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții.

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More